Toate întâlnirile cu sens de socializare sau educaţie, de la simpla oră de dirigenţie până la consfătuirile internaţionale, au în context o întrebare gravă pentru societatea modernă, mai ales pentru generaţia tânără: unde sunt modelele, care sunt valorile la care să se raporteze?...

Şi pildele curg şi se scurg în studii şi intervenţii de multe ori fără finalitate, în timp ce viaţa ne oferă frust şi cu sens uman complet exemple, numai să avem atenţia trează şi responsabilă pentru a le valorifica superior. Ştiu însă un oraş în mintea mea, care are un registru aurit, aproape  complet,  pentru reţinerea acestor fapte eroice, de care îşi aduc aminte odată în fiecare an cinstire a căror semnificaţie valorează cât un titlu de cetăţean de onoare în alte părţi. Această zi se cheamă simplu, în traducerea mea: "Ziua eroilor locali." Pentru un astfel de registru sau pentru un studiu de specialitate, ofer cele ce urmează.  Ieri, în cimitirul municipal,  am văzut pe catafalc, înconjurat de familia lui numeroasă, un erou al zilelor noastre. Pe crucea lui modestă scria Paul Octavian Florin şi ca între paranteze anii vieţii, 1943-2012. Am aflat despre el că era al şaselea copil al familiei şi că se născuse într-un sat bihorean îndepărtat, unde părinţii lui erau învăţători. Tavi, după ce a urmat primara în satul natal, s-a înscris la Liceul "Emanuil Gojdu", pe care l-a absolvit cu bine. A urmat o şcoală postliceală şi după ce s-a angajat la o firmă, s-a căsătorit cu Maria, o tânără  născută tot la ţară, că pe vremea aceea aşa se năşteu cei mai mulţi dintre noi. În 5 ani, s-au născut patru fetiţe în familia Paul. Când cea mai mare a împlinit 7 ani, toată familia s-a dus la ştrand. Era 4 iulie 1976... Tavi s-a aruncat spectaculos în bazin şi cineva care se scufundase, cu câteva clipe mai înainte, de cealaltă parte a bazinului a înotat pe sub apă tăindu-i calea, accidentându-l. La spital medicii au pus un diagnostic cumplit: fractură de coloană cervicală! Din clipa aceea, Tavi a paralizat de la gât în jos. În casa cu patru fetiţe au venit nu numai grijile, ci şi spaimele. Ani şi ani de zile au făcut-o la fel ca fetele să  nu-şi dea seama de cumplita lor suferinţa... Apoi a început s-o ajute la lecţii pe cea mai mare dintre fete şi încet, încet, an cu an, a făcut un centru de meditaţie pentru toate cele patru şcolăriţe, promovând în mod exemplar cu elevele lui până şi examenul de Bacalaureat. Fetele au intrat la facultate, au devenit inginer, economist, asistent medical, inginer de sistem, s-au căsătorit şi au şase nepoţi pe care văzându-i la un loc fericiţi şi optimişti lumea uita de calvarul care îl  urcaseră. Din asemenea pilde, grele, dureroase se poate învăţa totul despre viaţă: dragoste, durere, cinste, verticalitate morală şi responsabilitate civică!

Mircea Bradu