În prezent, în Oradea, din doisprezece veterani de război aflați în evidențele municipalității, mai sunt în viață doar șase.

Echipele de teren ale Direcției de Asistență Socială Oradea i-au vizitat vineri, 3 aprilie, pe veteranii de război, pentru a le veni în sprijin cu cele necesare: asigurarea unei mese calde, efectuarea cumpărăturilor necesare, achiziționarea de medicamente şi ridicarea rețetelor medicale.

“Prioritatea noastră, azi, mai mult ca oricând, sunt persoanele vârstnice, implicit veteranii de război, cea mai vulnerabilă categorie în fața pandemiei generate de Covid-19. În prezent, ei sunt ajutați de familie, și ne-au asigurat că, dacă vor avea nevoie de sprijin, ne vor contacta negreșit. Au fost plăcut surprinși de vizita colegilor, unii dintre ei glumind că un zâmbet și o vorbă bună fac mai mult decât orice”, transmit, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii DAS Oradea.

Asistenții sociali au fost impresionați când unul dintre veterani, care le-a deschis personal ușa cu un zâmbet cald, le-a destăinuit că în 12 aprilie va împlini frumoasa vârstă de 100 de ani și nu își dorește altceva decât “liniște și să trecem cu bine peste această nenorocire”.

“Acest demers al Direcției de Asistență Socială Oradea vine din dorința de a fi proactivi în comunitate, având în vedere faptul că și Ministerul Apărării Naționale a pus la dispoziția veteranilor de război și a văduvelor de război Telefonul Verde care va prelua solicitările acestora de sprijin și vor înștiința echipele din țară pregătite pentru rezolvarea situațiilor semnalate. Suntem cu toții datori să nu uităm că ei reprezintă legende vii ale poporului nostru, le datorăm respect și acum, mai mult ca oricând, trebuie să dăm dovadă de solidaritate socială”, menţionează Arina Moş, directorul DAS Oradea.