Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor, prin Centrul de Consiliere si Sprijin pentru Părinţi şi Copii "Plopii fără soţ", a organizat ieri Ziua portilor deschise.

Scopul acestui eveniment a fost dezvoltarea capacităţii membrilor familiei de a găsi şi folosi eficient resursele interne şi de a utiliza în mod optim resursele externe, în vederea asigurării unui climat adecvat dezvoltării armonioase şi în siguranţă a copilului. În cadrul acestui eveniment au fost dezbătute şi analizate diverse teme având ca scop identificarea mijloacelor optime de prevenire, semnalare şi intervenţie în situaţii de criză, furnizarea şi identificarea de servicii specializate cu scopul sprijinirii familiilor aflate în dificultate, prin conlucrarea între diferiţi specialişti din diferite domenii de activitate, specialişti ce formează o echipă pluridisciplinară de intervenţie. Acest seminar a dorit să stabilească un cadru comun pentru autorităţile responsabile cu protecţia copilului şi a familiei împotriva violenţei, pentru furnizorii de servicii din acest domeniu şi profesioniştii care lucrează direct cu copiii şi familiile acestora. Seminarul s-a adresat profesioniştilor din domeniul protecţiei copilului şi a familiei, asistenţei sociale în general, precum şi celorlalţi profesionişti care intră în contact direct cu copilul. "Prezentul eveniment a reunit principalele aspecte ale procedurilor de lucru conforme cu legislaţia în vigoare şi cu specificul fiecărei instituţii implicate în prevenirea şi intervenţia în cazurile de violenţă asupra copilului", ne-a spus Ştefan Goţia, purtător de cuvânt al DGASPC Bihor. La eveniment au participat specialişti în problematica abordată de la IPJ Bihor, CSEIS Oradea, Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", reprezentatanţi ai ONG-urilor, specialişti ai DGASPC Bihor (psihologi, asistenţi sociali, sociologi şi jurişti), studenţi şi masteranzi ai Universităţii din Oradea.