Ziua internaţională a vârstnicilor mi-a oferit prilejul să atrag atenţia asupra unor aspecte legate de vârstnici şi problemele cu care se confruntă, de fenomenul îmbătrânirii şi posibilitatea de minimalizare a bolilor specifice, pentru o îmbătrânire sănătoasă.

Doar o dată pe an, societăţile caritabile şi ONG-urile se gândesc la bătrâni, oferindu-le cadouri, mese gratuite şi programe culturale. Iniţiativa, lăudabilă, dar pasageră, nu rezolvă problemele fundamentale cu care se confruntă persoanele vârstnice. Mai puţin se mediatizează starea, uneori jalnică, în care trăiesc mulţi dintre bătrâni, abandonaţi în instituţii de ocrotire sau aziluri, confruntaţi cu boli, dar şi cu indiferenţa şi nepăsarea celor din jur. Această politică faţă de bătrâni contribuie la durata scăzută a mediei de viaţă în România în comparaţie cu statele dezvoltate, în care bătrânii se bucură de atenţie sporită şi îngrijire. Dar pentru o bătrâneţe activă, fizică şi intelectuală, care în puţine cazuri se moşteneşte genetic, instituţiile abilitate ale statului, în corelare cu medicina, trebuie să implementeze programe sociale care să răspundă acestor cerinţe. În această direcţie, gerontologia, ca ramură a medicinii care se ocupă cu diagnosticarea şi tratamentul bolilor şi problemelor specifice vârstnicilor, trebuie să devină punctul de pornire în evaluarea efectelor îmbătrânirii populaţiei, asupra societăţii. Pe baza înţelegerii fiziologiei îmbătrânirii, ca proces ireversibil al vieţii, geriatria, prin specificul său, se ocupă cu îngrijirea, îmbunătăţirea sau menţinerea funcţionalităţii şi a calităţii vieţii, precum şi prevenţia şi îngrijirea terminală. Savantul român de notorietate mondială Ana Aslan spunea: "Mai important decât să dai ani vieţii este să dai viaţă anilor". Recent, am intrat în posesia cărţii "Geriatrie şi Kinetoterapie Specifică", semnată de medicii Ioana Tonţ şi Liviu Lazăr de la Spitalul de Recuperare din Băile Felix. Cartea se adresează medicilor şi studenţilor, dar nu numai, şi se constituie ca un îndreptar de lucrări practice. Din discuţiile cu dr. Liviu Lazăr am reţinut faptul că lucrarea este unicat în România şi se bazează pe cercetările îndelungate ale autorilor. Lecturând bibliografia care stă la baza conţinutului teoretic al cărţii, se confirmă puţinele lucrări româneşti în domeniu. Nu trebuie să fii medic ca să înţelegi etapele şi evoluţia procesului de îmbătrânire şi mai ales sfaturile pentru pacienţi şi recomandările pentru vârstnicii sănătoşi. Sperăm că această carte să fie un început în domeniul cunoaşterii şi îmbunătăţirea terapiei îmbătrânirii şi creşterea longevităţii. Păcat că o asemenea carte nu se găseşte în librării, nefiind tipărită într-un tiraj de masă. Cei interesaţi însă se pot adresa autorilor sau Editurii Universităţii din Oradea.