Printr-o scrisoare remisă redacţiei noastre, Asociaţia Judeţeană de Atletism Bihor încearcă să sensibilizeze autorităţile locale şi numai cu privire la precaritatea bazei sportive necesare acestui sport. Într-o perioadă în care oraşul se află într-o continuă dezvoltare, aplecarea administraţiei către infrastructura necesară atletismului lipseşte cu desăvărşire.

 

„În municipiul Oradea îşi desfăşoară activitatea atletică trei secţii de seniori şi trei secţii unde se pregătesc copiii şi juniorii. În urmă cu aproximativ 20 de ani am avut trei piste de atletism în oraşul nostru dintre care una omologată internaţional. La ora actuală nu mai există nicio pistă care să fie omologată măcar la nivel naţional! Profesorii-antrenori care pregătesc atleţii fac eforturi deosebite să ne menţinem cu rezultatele la nivelul celorlalte secţii de atletism din ţară. Spre cunoştinţa opiniei publice, singura pistă de atletism, dacă ea, la ora actuală, se poate considera astfel, se află în paragină. Inclusiv sectoarele pentru sărituri şi aruncări se află în aceeaşi stare din cauză că zeci de ani nu li s-a adus nici o îmbunătăţire. În ceea ce priveşte pregătirea de iarnă a atleţilor este şi ea aproape în colaps. De ani de zile, cu bunăvoinţa conducerii Universităţii Oradea, antrenamentele din sezonul rece se desfăşoară în sala de atletism (didactică) care ne oferă condiţii doar pentru un număr restrâns de atleţi care să se pregătească, şi aceia fiind copii şi juniori. Ca un paradox este necesar să reamintim faptul că în această sală s-a pregătit atleta Ligia Grozav, cea care în anul 2011, participând la Campionatul Mondial de juniori II care s-a desfăşurat în Franţa, a câştigat proba de săritură în înălţime cu rezultatul de 1,87 metri, record mondial egalat. Trebuie să spunem că nici acest rezultat deosebit nu a sensibilizat autorităţile locale”, se arată în comunicatul semnat de către Constantin Pană, secretarul AJA Bihor.

 

Bihorul, locul 6 la nivel naţional

În ciuda bazei materiale precare, Bihorul ocupă poziţia a 6-a la nivel naţional prin prisma rezultatelor obţinute, iar acest fapt, şi nu numai, au contribuit la alegerea antrenorului Virgil Preda în funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism. „În luna aprilie a acestui an, în Capitală, a avut loc Adunarea Generală a FRA care a stabilit noua conducere a instituţiei. În raportul prezentat, AJA Bihor a fost nominalizată pe locul al 6-lea la nivel naţional datorită rezultatelor obţinute de atleţi şi a modului în care şi-a desfăşurat activitatea asociaţia judeţeană condusă de profesorul Virgil Preda. Această apreciere pozitivă a făcut ca Virgil Preda să fie ales în funcţia de vicepreşedinte al FRA, răsplătindu-i-se astfel o muncă în atletism de peste 39 de ani. Nu în ultimul rând trebuie apreciată şi munca profesorilor-antrenori din cadrul secţiilor de atletism ale CSM Oradea, LPS Bihorul, CN Mihai Eminescu, Crişul Oradea, CT Mihai Viteazul şi CN Samuil Vulcan din Beiuş”, se mai menţionează în scrisoarea AJA Bihor, care doreşte implicarea autorităţilor locale în dezvoltarea bazelor sportive necesare atletismului.