În perioada 20-24 iulie, Federaţia Română de Karate Kyokushin a organizat, la Băile Felix, cea de-a 20-a ediţie a stagiului naţional de vară, la care au participat sportivi de la toate cluburile din ţară. Invitatul principal, ca şi în urmă cu 20 de ani, a fost shihan Furko Kalman (6 dan), preşedintele Organizaţiei Maghiare de Kyokushin şi membru în comitetul tehnic internaţional al World Karate Organization. În fiecare zi au avut loc câte două antrenamente, iar antrenamentul festiv s-a ţinut sâmbătă, de la ora 19.00, pe platoul dintre staţiunile Băile Felix şi 1 Mai. La acest cantonament au fost invitaţi şi pionierii Kyokushin-ului românesc, cei care, prin eforturile lor, au pus bazele acestei mişcări de arte marţiale. Duminică dimineaţa, în aceeaşi locaţie, s-a desfăşurat examenul anual de grad, la care au fost examinaţi şi pretendenţii la centuri negre.