Banatul, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane intră, marți, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată țara, iar la munte va ninge.
Utilitare
Consultare publică Grădina Termală Ioşia
Municipiul Oradea lansează consultarea publică pentru 30 de zile, in perioada 16.04.2024-15.05.2024, pentru realizarea proiectului de investiţii “GRĂDINA TERMALĂ IOȘIA”, urmând ca in data de 16.05.2024 să se organizeze o întâlnire cu entitățile implicate in dezvoltarea locală, in vederea semnării acordului de principiu pentru finanțare, cu scopul de a susține proiectul cu investiții ulterioare.
- 16 Aprilie 2024
- Citeste
Consultare publică Grădina Urbană Nufărul
Municipiul Oradea lansează consultarea publică pentru 30 de zile, în perioada 16.04.2024-15.05.2024, pentru realizarea proiectului de investiţii “GRĂDINA URBANĂ NUFĂRUL”, urmând ca in data de 16.05.2024 să se organizeze o întâlnire cu entitățile implicate în dezvoltarea locală, în vederea semnării acordului de principiu pentru finanțare, cu scopul de a susține proiectul cu investiții ulterioare.
- 16 Aprilie 2024
- Citeste
Târg cu Sârg - Ediție specială de Paști
Ediția a IX-a a evenimentului Târg cu Sârg va avea loc în data de 17 aprilie, un eveniment care va marca bucuria și magia sărbătorilor de Paști, și care se va desfășura pe durata a şase ore.
- 15 Aprilie 2024
- Citeste
În perioada 19-20 aprilie - Restricții de circulație auto în zona centrală
Pentru buna desfășurare a manifestărilor dedicate împlinirii a 105 de ani de administrație românească în Oradea şi județul Bihor, la solicitarea Garnizoanei Oradea și a Direcției Logistică din Primăria Oradea, Comisia tehnică pe probleme de circulație şi transport rutier a aprobat blocarea circulației auto pe unele străzi situate în zona centrală a Oradiei în perioada 19-20 aprilie.
- 11 Aprilie 2024
- Citeste
Buletin de avertizare fitosanitar - Tratamente pentru cereale păioase
Oficiul Fitosanitar Bihor comunică tratamentul pentru combaterea bolilor foliare la cereale păioase (septorioză, rugină, făinare, fuzarioză). Se mai combat: afide, ploșniță, tripși.
- 11 Aprilie 2024
- Citeste
Timp liber - Cinema Palace Lotus Center - Cinema Palace Oradea Shopping City
- 10 Aprilie 2024
- Citeste
De miercuri până vineri - Fără apă caldă în cartierul Nufărul I
Termoficare Oradea întrerupe miercuri, 10 aprilie, de la ora 8.00, furnizarea apei calde pentru o parte din orădenii care locuiesc în cartierul Nufărul I. Reluarea furnizării apei calde de consum se va realiza vineri, 12 aprilie, începând cu ora 12.30.
- 09 Aprilie 2024
- Citeste
Sâmbătă, 6 aprilie - Colectarea deşeurilor electrice
Sâmbătă, 6 aprilie, va avea loc o nouă ediţie a acţiunii lunare privind colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).
- 04 Aprilie 2024
- Citeste
Buletin de avertizare fitosanitar - Tratamente pentru ceapă şi usturoi
Oficiul Fitosanitar Bihor comunică tratamentul pentru combaterea musca cepei și a usturoiului, (Delia antiqua), gărgărița cepei (Ceutorynchus suturalis) şi trips (Trips tabaci).
- 04 Aprilie 2024
- Citeste


