Doi bărbați au ajuns la spital, duminică seara, cu multiple leziuni, după ce unul dintre ei, un șofer în vârstă de 62 de ani, a intrat neregulamentar într-o depășire, trei mașini și un tir fiind implicate în coliziune.
Titlurile zilei
- Pentru familiile nevoiașe - Sprijin și burse de studiu Gest frumos în pragul sărbătorilor. Asociația Pro Bambini din Oradea a oferit sprijin concret pentru 50 de familii din Oradea și județul Bihor, precum și pentru patru copii cu rezultate școlare remarcabile, dar cu situații materiale dificile.
- Prins în flagrant în timp ce comercializa o substanță psihoactivă - Arestat pentru trafic de droguri Un bărbat de 30 de ani a ajuns în spatele gratiilor pentru trafic de droguri, după ce a încercat să vândă substanțe psihoactive în Oradea.
- Noua creșa din Rogerius - Au început lucrările Primăria Municipiului Oradea anunță că a obținut autorizația de construire și a fost aprobat proiectul tehnic, astfel că lucrările de construcție a noii creșe din cartierul Rogerius, pe strada Aluminei, au început pe 23 decembrie.
- Momente de magie în centrul Oradiei - Moș Crăciun a împărțit cadouri la Târgul de Crăciun Sute de copii l-au așteptat luni, 23 decembrie, pe Moșul, la căsuța festivă amenajată la Târgul de Crăciun din Piața Unirii. Moș Crăciun a venit într-un tramvai de epocă și a împărțit 1.500 de pachete cu dulciuri.
- Crăciunul Animalelor la Zoo Oradea - Moș Crăciun a hrănit animalele și a livrat brazi Grădina Zoologică din Oradea a găzduit sâmbătă, 21 decembrie, „Crăciunul Animalelor”, un eveniment devenit deja tradiție în preajma Sărbătorilor de iarnă.
- Reabilitarea barajului Leșu, o poveste care nu se mai termină - Licitaţie pentru execuție Reabilitarea și modernizarea barajului Leșu a intrat în licitație publică. „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a acumulării Leșu, județul Bihor” este unul dintre cele mai importante obiective de investiții ale Administrației Bazinale de Apă Crișuri și a fost eligibil pentru finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
Sute de șoferi au fost testați, din nou, pentru droguri și alcool - Razii în trafic
Peste 1.800 de persoane au fost legitimate și 936 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii din Bihor, în sistem integrat, la sfârșit de săptămână. 24 de șoferi care reprezentau un pericol, au fost scoși din trafic, iar 26 de vehicule au fost oprite din a circula.
- 23 Decembrie 2024
- Citeste
Unde puteți găsi ajutor de sărbători - Centre de permanență și farmacii deschise
În zilele libere ale Sărbătorilor de Iarnă, în perioadele 25-26 decembrie 2024, 1-2 ianuarie 2025 și 6-7 ianuarie 2025, asistența medicală și farmaceutică în județul Bihor va fi asigurată de unități cu program de activitate permanent, similar zilelor de sfârșit de săptămână.
- 23 Decembrie 2024
- Citeste
Pentru familiile nevoiașe - Sprijin și burse de studiu
Gest frumos în pragul sărbătorilor. Asociația Pro Bambini din Oradea a oferit sprijin concret pentru 50 de familii din Oradea și județul Bihor, precum și pentru patru copii cu rezultate școlare remarcabile, dar cu situații materiale dificile.
- 23 Decembrie 2024
- Citeste
„Pruncul Împărat” și „Naltu-i cerul și adânc” - Florin Gherlea, colinde de Crăciun
Artistul Florin Gherlea a lansat, și în acest an, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, două colinde, „Pruncul Împărat” și „Naltu-i cerul și adânc”.
- 23 Decembrie 2024
- Citeste
La centrele de zi din Oradea - Copiii, învăluiți de spiritul fermecat al sărbătorilor
Moșul cel bun, cu desaga în spinare, a poposit, și în acest an, la centrele de zi din Oradea, unde îl așteptau deja copiii nerăbdători.
- 23 Decembrie 2024
- Citeste
Bucuria, căldura și lumina Crăciunului - Sărbători de poveste pentru cei greu încercați
La începutul lunii decembrie, Asociațiile Cătunul Verde și Serviciul Internațional de Salvare a Copiilor anunțau un nou parteneriat pentru a putea aduce bucuria, căldura și lumina sărbătorilor de iarnă în inimile copiilor aflați în grija statului și a celor ce trăiesc în familii nevoiașe.
- 23 Decembrie 2024
- Citeste
În campania de toamnă-primăvară, în Oradea, mii de arbori plantaţi
Primăria Oradea a finalizat primei etape a campaniei de plantări. În această toamnă au fost plantați peste 1.100 de arbori pe malul stâng al Crișului Repede, urmând ca în primăvară campania să continue pe malul drept al Crișului Repede, unde se vor planta 1.250 de arbori.
- 23 Decembrie 2024
- Citeste
Prins în flagrant în timp ce comercializa o substanță psihoactivă - Arestat pentru trafic de droguri
Un bărbat de 30 de ani a ajuns în spatele gratiilor pentru trafic de droguri, după ce a încercat să vândă substanțe psihoactive în Oradea.
- 23 Decembrie 2024
- Citeste
Noua creșa din Rogerius - Au început lucrările
Primăria Municipiului Oradea anunță că a obținut autorizația de construire și a fost aprobat proiectul tehnic, astfel că lucrările de construcție a noii creșe din cartierul Rogerius, pe strada Aluminei, au început pe 23 decembrie.
- 23 Decembrie 2024
- Citeste