Chiar dacă „Beiuș Running Day” a atras, până acum, peste o mie de participanți, printre care și numeroși alergători consacrați, organizatorii evenimentului sportiv de sâmbătă, 5 august, speră ca la start să se alinieze și mai mulți sportivi decât la precedentele trei ediții. Pentru a atinge acest obiectiv de participare, organizatorii - CS Bihorul și Primăria Beiuș - au început înscrierile încă din iunie.
Titlurile zilei
-
O adolescentă de 17 ani și un bărbat - Arestați pentru trafic de minori
Două persoane, printre care o adolescentă de 17 ani, au fost arestate preventiv la Oradea pentru trafic de minori, după ce au exploatat sexual patru fete instituționalizate.
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
Bacalaureatul de toamnă - Prima probă la jumătatea lunii
Elevii care nu au reușit să ia bacalaureatul în edițiile trecute sau în vară, și cei care nu s-au putut înscrie la examen din pricina corigențelor au putut să se înscrie pentru ediția de toamnă a bacalaureatului până pe 24 iulie. În Bihor s-au înscris pentru examen 948 de elevi.
- 02 August 2023
- Citeste
Liderii reţelei care vindeau droguri şi adolescenţilor din Oradea, trimişi în judecată - Dosarul „Enigma”
Procurorii DIICOT au anunţat, ieri, că au dispus trimiterea în judecată a 16 persoane care au constituit un grup organizat cu scopul de trafic de droguri. Prin intermediul unei platforme online, inculpaţii au vândut stupefiante inclusiv minorilor şi adolescenţilor foarte tineri din Oradea.
- 02 August 2023
- Citeste
Două maşini au ajuns în şanţ, ocupanţii s-au luat la bătaie - Scandal cu urmăriri în trafic pe DN1
Un conflict a izbucnit, marţi seara, între mai multe persoane, fiind nevoie de intervenţia luptătorilor de la acţiuni speciale pentru aplanarea altercaţiei. După ce s-au şicanat în trafic, ocupanţii a două maşini au ajuns cu autoturismele în şanţ iar apoi s-au luat la bătaie.
- 02 August 2023
- Citeste
Începe stagiunea estivală „INITIO | 2023” - Concerte de excepție în spații neconvenționale
Filarmonica de Stat Oradea dorește să își țină publicul aproape, chiar și în vacanța dintre stagiuni, oferind muzica simfonică, vocal-simfonică, arta lirică și coregrafică în spații neconvenționale.
- 02 August 2023
- Citeste
Miercuri şi joi, pentru patru puncte termice din Oradea - Fără apă caldă
Termoficare Oradea întrerupe mâine, 2 august, ora 8.00, furnizarea apei calde pentru consumatorii alimentaţi de patru puncte termice din Ioşia şi din zona centrală. Reluarea furnizării agentului termic se va realiza joi, 3 august, ora 23.00.
- 01 August 2023
- Citeste
Risc de accidentare - Atenție la tranzitarea parcurilor din Oradea
Primăria Oradea atrage atenția cetățenilor asupra faptului că, în urma distrugerilor provocate de furtuna de săptămâna trecută, încă există pericole care nu au fost înlăturate.
- 01 August 2023
- Citeste
În cartierele Grigorescu şi Velenţa - Alte două străzi, aproape de finalizare
Lucrările de modernizare a încă două străzi din municipiul Oradea sunt la un pas de finalizare. Este vorba despre străzile Ștefan Lupșa din cartierul Grigorescu și Gh. I. Șișești din cartierul Velența.
- 01 August 2023
- Citeste
Bine de știut, atât de elevi, cât şi de părinţi - Cum va arăta noul an școlar
În jur de o lună și o săptămână a mai rămas din vacanța de vară. Pe 11 septembrie elevii vor merge la cursuri urmând ca prima vacanță, de doar o săptămână, să o ia la sfârșitul lunii octombrie.
- 01 August 2023
- Citeste
Seară de stand-up magic - Show-ul GOL
„Tipografia de idei” continuă cu o seară dedicată stand-up-ului magic, joi, 3 august, de la ora 20.00, în Parcul Muzeului Țării Crișurilor (str. Armatei Române nr.1/A). Protagonist va fi actorul Șerban Borda.
- 01 August 2023
- Citeste


