Programul prin care Profi face mai bună calitatea serviciilor și eficiența magazinelor sale încredințând managementul acestora unor Parteneri cu experiență ajunge la 1200 de magazine la finalul acestei luni.
Titlurile zilei
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
Până mâine, 1 august - Fără apă caldă în zona Pieţei Unirii
Termoficare Oradea a întrerupt, în această dimineaţă, furnizarea apei calde pentru consumatorii alimentați din punctul termic 702 (zona Pieţei Unirii). Reluarea furnizării agentului termic se va realiza mâine, 1 august, ora 23.00.
- 31 Iulie 2023
- Citeste
România trimite modul specializat de stingere a incendiilor - Pompieri bihoreni, în Franța
Pompierii români participă cu un modul național specializat de stins incendii de pădure la un program de prepoziționare organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO în vederea consolidării rezilienței autorităților franceze în gestionarea acestui tip de risc. Din partea ISU Bihor participă la această misiune un ofițer și șapte subofițeri.
- 30 Iulie 2023
- Citeste
Pentru producătorii locali din Bihor - Cursuri de promovare a produselor
În această săptămână, 100 de producători locali din Bihor au luat parte la mai multe sesiuni de instruire special concepute pentru a le oferi contextul și instrumentele necesare pentru a se adapta noilor cerințe ale pieței de consum.
- 30 Iulie 2023
- Citeste
Open Tribe - Un nou an academic încheiat cu succes
Copilul este oglinda părintelui, fapt pentru care specialiștii Open Tribe lucrează întotdeauna în paralel cu aceștia. Reușita unui copil vine din strânsa colaborare a acestuia cu părinții. Astfel, acționarea în sensul dualității părinte-copil reprezintă cheia deslușirii problemelor tânărului și, totodată, a împlinirii acestuia.
- 30 Iulie 2023
- Citeste
În Angers, Franța - Profesori ai UO, la „Săptămâna cercetătorilor”
Un grup de cinci cadre universitare orădene au participat, între 26 și 29 iulie, la evenimentele prilejuite de „Săptămâna cercetătorilor”, la Universitatea din Angers, Franța.
- 30 Iulie 2023
- Citeste
70 de ani de viață și 55 de ani de la debutul literar - Dublă aniversare a poetului Gheorghe Vidican
Poetul Gheorghe Vidican a sărbătorit joi, 27 iulie, 70 de ani de viață și 55 de ani de la debutul literar. Prolificul poet bihorean a marcat acest eveniment miercuri, printr-un frumos eveniment cultural, care s-a desfășurat la Seminarul Greco-Catolic din Oradea.
- 30 Iulie 2023
- Citeste
Ceremonial militar-religios la Oradea de Ziua Imnului Național - Testament al rezistenței și curajului poporului român
Ziua Imnului Național al României a fost sărbătorită sâmbătă, 29 iulie, la Oradea, printr-un ceremonial militar-religios, care s-a desfășurat în Piaţa Unirii.
- 30 Iulie 2023
- Citeste
La bustul lui Avram Iancu, beiușenii au sărbătorit Ziua Imnului Național
Prin alineatul 1 al Articolului 1 din Legea nr. 99 din 26 mai 1998 pentru proclamarea Zilei Imnului Național al României „se proclamă ziua de 29 iulie Ziua imnului național al României - Deșteaptă-te, române, simbol al unității Revoluției Române din anul 1848”.
- 30 Iulie 2023
- Citeste
Două cadavre găsite într-o groapă acoperită pe jumătate cu pământ - Descoperire macabră într-un cimitir din Spinuș
Cadavrul unui nou născut și a încă unui făt au fost descoperite, într-o groapă acoperită cu pâmânt doar pe jumătate, în cimitirul din localitatea Spinuș.
- 30 Iulie 2023
- Citeste


