Peste cinci sute de obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 32.000 de lei au fost confiscate de polițiștii de la investigarea criminalității economice din două magazine din Tinca.
Titlurile zilei
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
-
Nunta de Aur, a 13-a ediţie din acest an - 31 de cupluri din Oradea, premiate
Primarul Florin Birta a premiat miercuri, 14 octombrie, în Sala Mare a Primăriei Oradea, 31 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, în cadrul celei de-a treisprezecea ediții din acest an a evenimentului „Nunta de Aur”.
Tone de haine second-hand, oprite în Borș
Poliţiştii de frontieră bihoreni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Bihor nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu 15.000 de kilograme de deșeuri constând în haine second hand, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente necesare importului.
- 05 Septembrie 2021
- Citeste
Pentru școlile postliceale ale MAI - IPJ Bihor recrutează candidați
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, cu sediul Oradea, strada Parcul Traian, nr. 18, jud. Bihor, recrutează candidaţi pentru concursul de admitere în cadrul unitățior de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea septembrie-octombrie 2021.
- 05 Septembrie 2021
- Citeste
În perioada 6 -12 septembrie. Complex MTC - Program expozițional
La Muzeul Ţării Crişurilor Oradea - Complex Muzeal, se pot vizita, în săptămâna 6 -12 septembrie 2021, numeroase expoziţii.
- 05 Septembrie 2021
- Citeste
În onoarea Nunțiului Apostolic, seară înălțătoare la catedrala greco-catolică - Concert de muzică sacră
Publicul iubitor de cânt sacru s-a putut bucura sâmbătă, 4 septembrie, de un concert deosebit, organizat în onoarea Nunțiului Apostolic în România și Republica Moldova, Excelența Sa Arhiepiscop Miguel Maury Buendía, și găzduit de Catedrala greco-catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea.
- 05 Septembrie 2021
- Citeste
Termoficare Oradea - Probe la reţele
În vederea pregătirii sezonului de încălzire, începând cu data 15 septembrie, Termoficare Oradea va realiza probele de etanșeitate a tuturor reţelelor de distribuţie ale punctelor termice.
- 05 Septembrie 2021
- Citeste
„Îmi doresc ca această coaliție să continue!” - Premierul Florin Cîțu la Oradea
Aflat sâmbătă în urbea de pe Crișul Repede pentru a-și prezenta moțiunea liberalilor bihoreni, premierul Florin Cîțu a declarat că vrea continuarea coaliției cu URS PLUS și i-a chemat la negocieri și discuții pe partenerii de guvernare.
- 05 Septembrie 2021
- Citeste
În această seară, la Oradea - Jose Carreras, în duet cu Laura Bretan
Renumitul tenor spaniol José Carreras va concerta în premieră, în această seară, la Oradea, având-o ca invitată pe tânăra soprană de origine română, Laura Bretan.
- 05 Septembrie 2021
- Citeste
A doua sesiune a examenului de Bacalaureat - Rata de promovare, 30,20%
Rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de bacalaureat (sesiunea august - septembrie 2021), după contestații au fost afișate vineri, 3 septembrie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.
- 05 Septembrie 2021
- Citeste
Se închide circulația rutieră în Piața Unirii - Trasee deviate
În vederea organizării concertului susținut de către renumitul tenor José Carreras, circulația rutieră în Piața Unirii, de la intersecția cu strada Primăriei până la intersecția cu str. Iuliu Maniu, se închide azi, 6 septembrie, între orele 19.00-23.00.
- 05 Septembrie 2021
- Citeste


