La 10 zile de la producerea incendiului Pavilionului III din cadrul Secției exterioare de Psihiatrie a Spitalului Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu”, managerul Dacian Foncea a prezentat primele măsuri. Cei 5 angajați (3 asistenți și 2 îngrijitori) aflați pe tură în noaptea de 15 spre 16 august vor fi dați afară, iar medicii de gardă vor fi cercetați disciplinar.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Club Atletic Oradea - CS Mădăras 12 – 1 - Start exploziv pentru „vulturii verzi”
Echipa vulturilor verzi a pornit ca din pușcă în noua ediție de campionat. Se pare că nimeni și nimic nu o să-i poată sta în cale spre promovarea în eșalonul imediat superior. În nici un caz modesta echipă din Mădăras pe care a spulberat-o cu un incredibil 12-1 (3-0).
- 26 August 2019
- Citeste
A fost lansat anuarul Muzeului Oraşului Oradea - Acta Musei Varadiensis
Luni, 26 august, la Muzeul Oraşului Oradea, a avut loc lansarea primului anuar al instituţiei, intitulat Acta Musei Varadiensis. Anuarul, aşa cum au remarcat invitaţii, se înscrie din punct de vedere estetic în linia publicaţiilor europene, iar materialele, deosebit de valoroase, sunt axate pe problematici ce țin de istoria politică, bisericească, culturală, urbană, de domeniul arhivisticii și restaurării, ale oraşului Oradea.
- 26 August 2019
- Citeste
Mai colorat și mai dinamic. The Big Picnic 2019 - Cel mai așteptat picnic al anului
Evenimentul se va desfășura timp de trei zile, în Parcul Cetății Oradea. Între 30 august și 1 septembrie, organizatorii au pregătit o serie de activități interesante, de care se vor putea bucura toți cei prezenți, concerte pentru toată familia, dar și un food court care va fi anunțat în curând.
- 26 August 2019
- Citeste
Lansare de carte la Chișinău şi Oradea - „Romanul secolului-Temă pentru acasă”
Profesorul Teodor David și eleva Bianca Popa de la Liceul de Arte din Oradea, pregătită de profesor Aurica Bonțu, sunt invitați de către Forul Democratic al românilor din Moldova pentru a participa la manifestările prilejiute de sărbătoarea națională „Limba Noastră Cea Română”, care se va desfășura la Chișinău la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie.
- 26 August 2019
- Citeste
Caravana de informare și testare gratuită a bolii celiace - Rezultate în 10 minute
Orădenii care vor să afle dacă au intoleranță la gluten se pot testa gratuit, miercuri, 28 august, în cadrul Caravanei naționale de informare și testare gratuită pentru boala celiacă. Testările de depistare a bolii celiace vor fi interpretate pe loc de personalul medical prezent.
- 26 August 2019
- Citeste
Clubul de Dans Sportiv „Stephany” Oradea, la Tallinn (Estonia) - Dansatorii români, pe podium
Cel mai mare festival de dans sportiv din Estonia - ediția a VII-a, „Trofeul Tallinn 2019”, s-a desfăşurat la sfârşit de săptămână, printre câştigători numărându-se şi o pereche care a reprezentat Clubul de Dans Sportiv „Stephany” din Oradea.
- 25 August 2019
- Citeste
CSC Sânmartin – Luceafărul Oradea 3-6 - Nouă goluri în derby-ul Bihorului
Pornită din postura de revelația anului în fotbalul bihorean, cu speranțe întemeiate la promovare și în acest eșalon, CSC Sânmartin s-a poticnit chiar la linia de start în fața surprinzătoarei Luceafărul Oradea, pierzând partida de debut cu scorul de 6-3 (2-4).
- 25 August 2019
- Citeste
Turişti recuperaţi de jandarmii montani - Rătăciţi în Munţii Apuseni
Cinci persoane au avut nevoie de ajutorul jandarmilor montani din Bihor, după ce, joi seara, s-au rătăcit în Munţii Apuseni. Toţi au fost găsiţi teferi şi transportaţi cu autospecialele jandarmeriei la locul de cazare.
- 25 August 2019
- Citeste
Turneul Internaţional de Baschet în Fotoliul Rulant, ediţia a XV-a - „100% baschet”
Oradea a găzduit, în perioada 23-25 august 2019, cea de-a XV-a ediție a Turneului Internațional de Baschet în Fotoliu Rulant „Maria”, întreceri derulate sub deviza „100% baschet”.
- 25 August 2019
- Citeste


