Asistăm neputincioși la drame care se scriu sub ochii noştrii. Din ce în ce mai mulţi tineri din familii cu statut financiar foarte bun, aleg să cadă victime consumului de droguri sau alcool şi produc adevărate catastrofe cu vieţi răpuse şi multă suferinţă în urma lor.
Comunitate
Întâlnirea internaţională a localităţilor mici - Participare bihoreană în Slovacia
În perioada 18-20 august 2023, în localitatea Cervenik, din Slovacia, a avut loc o întâlnire a localităților mici din Europa. Din România au fost invitați reprezentanții comunelor Vadu Crișului, Aușeu (Bihor) și Culciu (Satu Mare).
- 21 August 2023
- Citeste
Ziua comunei Holod, o reușită deplină - Momente unice şi de neuitat
Ziua comunei Holod, organizată de Primăria și Consiliul Local Holod, s-a dovedit a fi o reușită deplină în ciuda unui timp canicular, care, practic, a fost „anulat” de cei prezenți, mai ales la lăsarea serii când „răcoarea” și-a mai intrat în drepturi iar curtea Sălii Polivalente Holod a fost luată cu asalt.
- 20 August 2023
- Citeste
În perioada 19-21 august, la Oradea - Zilele Culturii Maghiare
Săptămâna aceasta aduce, în Piața Unirii, o nouă ediție a evenimentului Zilele Culturii Maghiare Oradea. Perioada 19-21 august va fi dedicată comunității maghiare, fiind promovate tradițiile, specificul gastronomic și istoria comună pe care le împărtășim.
- 17 August 2023
- Citeste
Expoziţia poate fi vizitată până în 12 septembrie - „Șezătoarea de la muzeu” se ține și la Beiuș
La Beiuș, principalul eveniment cultural din luna august este expoziția „Șezătoarea de la muzeu”, al cărei vernisaj a avut loc pe 10 august. Expoziția „Șezătoarea de la muzeu” a ajuns și la Beiuș, după ce a fost organizată, în ajun de Sânziene și de Ziua Internațională a Iei, pe 23 iunie, la Muzeul Țării Crișurilor Oradea.
- 15 August 2023
- Citeste
Box internațional, muzică și distracție - Ziua comunei Holod
La sfârșitul acestei săptămâni, mai precis sâmbătă, 19 august, Primăria și Consiliul Local Holod organizează Ziua comunei Holod, eveniment ce se va derula atât în sala de sport cât și în curtea acesteia.
- 13 August 2023
- Citeste
Comuna Vadu Crişului - Dublă aniversare în satul Birtin
În data de 27 august, în localitatea Birtin, se organizează o întâlnire cu fiii satului, cu ocazia împlinirii a 810 ani de la atestarea documentară a satului şi a 100 de ani de la înfiinţarea şcolii primare din localitate.
- 13 August 2023
- Citeste
Expoziţia poate fi vizitată până în 12 septembrie - „Șezătoarea de la muzeu” se ține și la Beiuș
La Beiuș, principalul eveniment cultural din luna august este expoziția „Șezătoarea de la muzeu”, al cărei vernisaj a avut loc pe 10 august. Expoziția „Șezătoarea de la muzeu” a ajuns și la Beiuș, după ce a fost organizată, în ajun de Sânziene și de Ziua Internațională a Iei, pe 23 iunie, la Muzeul Țării Crișurilor Oradea.
- 13 August 2023
- Citeste
Parcul Industrial Beiuș – Consiliul Județean are undă verde pentru realizarea drumului de acces
Cu ocazia ședinței extraordinare a Consiliului Local Beiuș din data de 1 august, a fost aprobată Hotărârea nr. 197 privind trecerea imobilului – teren înscris în CF 106683 nr. cad. 106683 Beiuș, situat în Beiuș, județul Bihor, în suprafață de 17.235 mp, din domeniul public al municipiului Beiuș în domeniul public al județului Bihor.
- 09 August 2023
- Citeste
Agendă județeană - Drumuri aflate în lucru și Biblioteci în modernizare
Proiectul de modernizare și digitalizare a Bibliotecii Județene a ajuns la faza licitației. Săptămâna trecută a fost semnat contractul de finanțare. Cel mai târziu, săptămâna viitoare va fi publicată licitația pentru selectarea unui constructor.
- 07 August 2023
- Citeste
Crişana Digitală


