Lucrările de modernizare a drumurulor județene Beiuș - Budureasa - Stâna de Vale - Coada Lacului au ajuns la un stadiu fizic de 95%. Între Beiuș și Budureasa stratul de uzură a fost turnat, iar în prezent se lucrează la așternerea stratului de asfalt final între Budureasa și Stâna de Vale, pe o porțiune de 7 km. Aici traficul rutier se desfășoară alternativ, pe o bandă.
Comunitate
Centura Beiuș - Încep lucrările la Etapa II
Începute în cea de-a doua jumătate a lunii februarie 2023, lucrările la Centura Beiuș au ajuns la un stadiu fizic de 20%. Au fost forați toți cei 496 de piloți necesari pentru construcția celor două poduri și a celor trei pasaje supraterane. Constructorul lucrează în prezent la elementele de structură.
- 04 Iulie 2023
- Citeste
Rezultate bune la concursul de maraton extrem al porumbeilor voiajori - Premieră pentru zona Aleşd - Vadu Crişului
Porumbelul a fost adoptat de diferite culturi ca simbol pentru a transmite diferite emoții. De exemplu, conform tradiției biblice, un porumbel, prin reîntoarcerea lui la arcă cu o ramură de măslin în cioc, ar fi fost cel care i-ar fi adus lui Noe mesajul că apele, după Potop, s-ar fi retras, devenind astfel simbol al păcii.
- 03 Iulie 2023
- Citeste
„Iubirea cheamă iubire - Dan Mircea și prietenii lui” - Expoziție In Memoriam la Beiuș
Sâmbătă, 1 iulie, s-au împlinit șase luni de la trecerea în eternitate a plasticianului Mircea Dan (1957-2023), motiv pentru care fiul său, Daniel Dan, de asemenea artist plastic, a organizat, împreună cu prieteni și colegi de-ai lui ori de-ai regretatului său tată, o serie de evenimente comemorative.
- 02 Iulie 2023
- Citeste
„Festival Days in Greece” - Folcloriști în Paralia; cu un click online și câteva... parale!
Adaptându-se la noile modalități de comunicare oferite de tehnologia ultimilor ani, Anca Banda, referent la Casa de Cultură a Municipiului Beiuș, a apelat la una dintre platformele de rezervări online pentru festivaluri: MIOFF, cu sediul în Ohrida (Macedonia).
- 29 Iunie 2023
- Citeste
Ineu - Consilierii PNL vor să administreze parcurile din comună
Consilierii liberali din Ineu vor să amenajeze, să doteze şi să întreţină, din fonduri proprii, parcurile de joacă pentru copiii din comună, aflate, în prezent, „într-o stare jalnică”.
- 29 Iunie 2023
- Citeste
Beiuș - Ziua Drapelului Național, sărbătorită la bustul lui Iancu
Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998 privind proclamarea Zilei Drapelului Național, la 26 iunie, românii cinstesc Tricolorul nebiruit, sub faldurile căruia au luptat, chiar până la jertfa supremă, bravii noștri ostași.
- 27 Iunie 2023
- Citeste
Topa de Criş - A început amenajarea intersecţiei de pe DN1
Regizorul şi actorul italian Vittorio de Sica spunea că „accidentele au loc pentru că șoferii de astăzi circulă pe drumurile de mâine cu viteza de mâine”. O fi adevărat sau nu, cert este că, de-a lungul anilor, în intersecţia de la Topa de Criş, între DN1 şi drumul judeţean care asigură accesul în localitatea Vadu Crişului, au avut loc nenumărate accidente, soldate deseori cu decese.
- 27 Iunie 2023
- Citeste
Luna curățeniei - Elevii câștigători ai concursului EcoProvocarea
Au fost aleși cei 140 de câștigători ai concursului EcoProvocarea din cadrul campaniei „Luna curățeniei în județul Bihor”. Extragerea a avut loc în direct, pe pagina de Facebook, iar elevii au fost aleși, prin tragere la sorți, de vicepreședintele Consiliului Județean Bihor - Mircea Mălan și șeful Inspectoratului Școlar - Horea Abrudan.
- 27 Iunie 2023
- Citeste
Beiuș - De Ziua Universală a Iei, ateliere la Muzeu
Ca în fiecare an, beiușenii au sărbătorit Ziua Universală a Iei, locul dedicat acestei sărbători fiind, nu întâmplător, Muzeul Municipal, spațiu care adăpostește o bogată și valoroasă colecție etnografică, în componența căreia găsim numeroase piese vestimentare tradiționale, printre care și vestitele cojoace binșenești.
- 26 Iunie 2023
- Citeste
Crişana Digitală


