Cu ocazia alegerilor parlamentare din aprilie 2022, importante nu doar pentru Ungaria, dar și pentru România și Uniunea Europeană, LARICS începe un serial amplu, întins pe mai mult episoade, despre realitățile politice din țara vecină. Vom încerca să deslușim evoluțiile recente din Ungaria, cu accentul pe personajele principale și echipa din jurul acestora. Nu puteam începe cu altcineva decât cu personajul politic principal, respectiv premierul Orbán Viktor.

La vreme de război, pe „frontul de acasă”, oameni ai partidelor de „tristă amintire” PP-USL și Pro România se infiltrează discret în structurile puterii. Ai lui Ponta l-au lăsat pentru ciolan.

Războiul din Ucraina nu este al Rusiei, îi aparţine în totalitate lui Vladimir Putin şi viziunii lui deformate despre istorie şi realitate. Asemeni altor dictatori din istorie, nu a permis nimănui din cercul de apropiaţi pe care se sprijină să-l contrazică vreodată. Modelul său din suflet este un criminal oţelit în rele, pe care l-a reabilitat în ultimii ani de domnie peste Rusia.

Omoruri, otrăviri, condamnări și alte metode mai „umane” demult fac parte din arsenalul de luptă al Kremlinului împotriva celor care îndrăznesc să-și exprime dezacordul cu puterea. Represiunile în Rusia lui Putin au loc constant, unele se fac public, demonstrativ, iar altele tacit.

Când lumea se confruntă cu atacul unui nebun furios, e greu și să-ți păstrezi sângele rece, darămite simțul umorului. Ce se întâmplă se știa deja.

Aud că Vladimir Putin se teme de Covid. Toți cei care doresc să-l întâlnească trebuie mai întâi să stea într-o carantină de două săptămâni. Din această cauză mulți renunță. Probabil că face asta de luni bune.

S-ar spune că Dragnea nu e deloc mulțumit de partidul care i-a fost pus pe tavă. E tot cu „ținta” pe PSD. Fostul lider social-democrat a declarat că PSD-ul actual „nu are nicio legătură cu vechiul partid” și că Ciolacu & Co. sunt „niște impostori”.

În ultimele săptămâni s-a scris despre Rusia lui Vladimir Putin aproape la fel de mult precum despre destrămarea Uniunii Sovietice, suficient chiar și pentru ca cei mai profani dintre observatori să înțeleagă atât caracteristicile diplomației și strategiilor rusești, cât și dinamica relațiilor dintre Washington și Moscova. Însă ceea ce atrage cel mai mult atenția este fenomenul reprezentat de un anumit segment al cetățenilor occidentali care au început să dezvolte un anume fel de admirație față de regimurile autoritariste precum este cel condus de președintele Vladimir Putin.

Mai pe la sfârșitul săptămânii trecute s-a auzit că generalul aflat la comanda guvernului ar „avea în vedere” unele remanieri. Știrea a dispărut la fel de misterios precum a și apărut. E semn clar că, la Palatul Victoria, nu premierul face jocurile, ci coaliția. Să fii ditamai generalul și să fi ajuns la mâna unor neîncorporabili, doar ca să scrie pe crucea ta „fost premier al României”... „Ce mai chichirez gâlceavă, dacă nema potirință”?

Ce se întâmplă acolo? Care este resortul tensiunilor care încep să se întrevadă între declarațiile oficialilor ucraineni și occidentali (în special americani)? Ceea ce a apărut cu câteva zile în urmă, sub formă mai degrabă de aluzii, devine acum tot mai apăsat. Ne îndreptăm spre o confruntare de opinii între Kiev și Occident? Cu ce consecințe?