Oricât am vrea noi să schimbăm lumea, oricât ne-am strădui, constatăm în toate împrejurările o indiscutabilă actualitate a clasicilor. Unul din "idealurile Revoluţiei din decembrie" (am preluat sintagma din art. 1 al Constituţiei României, aşa cum a fost ea inserată în forma revizuită a acesteia, prin grija unui parlamentar cu care "s-a procopsit" judeţul nostru în legislatura anterioară) a fost promovarea tineretului, a celor despre care se credea că au conştiinţele neviciate sub influenţa canoanelor ideologice ale regimului trecut. În acest spirit au fost traşi "pe linie moartă" mulţi dintre oamenii valoroşi, a căror experienţă putea fi valorificată în continuare în beneficiul nostru şi al generaţiilor viitoare. Din păcate, s-a ajuns adesea (vorba unui clasic în viaţă) "... să fie promovaţi tinerii doar pentru că sunt tineri", neţinându-se - din păcate - cont de capacitatea lor de a satisface pretenţiile posturilor sau funcţiilor în care au fost promovaţi. Este adevărat că un om tânăr învaţă mai repede lucruri noi decât unul vârstnic, chiar cu o bogată experienţă, dar împovărat de rutină (obişnuinţă de a acţiona sau de a gândi totdeauna în acelaşi fel). Această pripă în a schimba lucrurile de la un anumit nivel în sus ne-a făcut pe mulţi să ne aducem aminte de celebra "teorie a formelor fără fond" promovată de Titu Maiorescu în perioada de configurare a Statului Român modern. Întemeietorul Junimii şi al revistei "Convorbiri literare" condamna - printr-un articol publicat în 1868 - introducerea în viaţa publică românească a unor norme şi instituţii imitate după cele occidentale şi care nu aveau un corespondent adecvat în mentalitatea, creaţia şi fondul cultural al poporului român. "Înainte de a avea învăţători săteşti, am făcut şcoli pentru sate şi, înainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii şi universităţi ...", susţinea distinsul cărturar. Extrapolând tâlcul vorbelor sale, înţelegem de ce astăzi, când legislaţia românească este în cea mai mare măsură conformă rigorilor UE, iar instituţiile publice fundamentale au fost şi ele adaptate după chipul şi asemănarea celor specifice democraţiilor comunitare, treburile nu merg şi la noi precum la cei din Vest. În graba de a aduce totul la un numitor comun cu UE, au fost înfiinţate tot felul de institute, academii sau alte şcoli intensive de formare pentru cadre de tip nou (tineri şi netineri), unde doritorii primeau învăţătură "cu pâlnia", astfel încât, după ce audiau câteva ore de prelegeri, în urma unor colocvii protocolare, dobândeau o patalama care îi făcea vrednici să poată primi sarcini de răspundere (respectiv să ocupe funcţii şi demnităţi publice) cu satisfacerea rigorilor comunitare. Booon! Unde s-a ajuns? S-a ajuns la aceea că, în perspectiva oricărei campanii electorale, poate chiar înainte de a-şi alcătui un program de guvernare, formaţiunile politice să întocmească "liste de specialişti" (CDR-ul lui Constantinescu a patentat această denumire prin "cei cincisprezece mii", între care se regăseau desigur şi doi domni din Bihor, numiţii Bălaş şi Costan), care, decât să... "rămână fără coledzi", puteau fi repartizaţi şi la alte sectoare decât cele pentru care se formaseră, diplomele de la cursurile intensive le dădeau acest drept. În context, s-a ajuns ca agricultura ţării să fie coordonată de electronişti sau preoţi (cumplită aluzie), instituţiile de cultură, de către "oameni ai pădurii" (vorba academicianului D.R. Popescu), iar Prefecturile şi serviciile lor descentralizate, de te miri cine reuşise să frecventeze (vorba vine) cursurile unor (adesea) fantomatice şcoli de formare a cadrelor. Odată ajunşi în posturile râvnite, cei în cauză, este lesne de înţeles, deveneau obedienţi, recunoştinţa pe care o datorau celor care îi puseseră pe listă împingându-i de cele mai multe ori la jenante compromisuri. V-am putea da nenumărate exemple din jurul nostru în spiritul celor afirmate mai sus. Deocamdată, ne limităm să pomenim doar despre "compromisurile compromiţătoare" care s-au făcut la nivelul schimbării conducătorilor structurilor deconcentrate ale administraţiei centrale, după fiecare schimbare a puterii în urma alegerilor generale şi despre înlocuirea reprezentanţilor autorităţilor publice în consiliile de administraţie ale persoanelor juridice din subordinea judeţului şi a municipiului în cazul incompatibilităţilor născute prin efectul Legii 161/2003. Cunoaştem şi cazuri de oameni politici care, gândindu-se la binele familiei (vorba unui fost parlamentar bihorean: "În unele momente, interesele personale trebuie puse înaintea celor publice"), şi-au schimbat radical convingerile politice, devenind aprigi combatanţi a ceea ce ei înşişi susţineau cu ardoare cu câţiva ani în urmă. (Acest exemplu se potrivea mai mult unui comentariu intitulat "Junii corupători". Poate vom scrie şi despre asta). Ce-am dori să concluzionăm din cele de mai sus? Schimbul de generaţii este natural. La tinerii de astăzi, însă, este atât de mare dorinţa de a ajunge repede departe, încât adesea se pretează la compromisuri împovărătoare în plan moral, care, în final, fac ca societatea românească să fie aşa cum ştim cu toţii.