Filarmonica de Stat Oradea prezintă joi, 12 mai, publicului meloman, concertul intitulat „Mozart & Bizet”. Evenimentul va avea loc în Sala „Enescu-Bartok”, de la ora 19.00.

Filarmonica de Stat Oradea prezintă joi, 12 mai, publicului meloman, concertul intitulat „Mozart & Bizet”. Evenimentul va avea loc în Sala „Enescu-Bartok”, de la ora 19.00.
Weekendul care s-a încheiat a fost unul pentru toate gusturile. Pe lângă teatru și muzică, iubitorii de film au putut vedea, într-o premieră de gală, la Filarmonica de Stat, „Spioni de ocazie”, un documentar inedit care a fost urmat de discuții libere cu regizoarea Oana Bujgoi Giurgiu și o parte dintre actori.
Sala Mare a Tetrului Regina Maria a găzduit vineri, de la ora 19.00, spectacolul Rosto, după I.L. Caragiale, o producție a Teatrului Act, în regia lui Alexandru Dabija. Spectacolul a fost urmat de o discuție liberă cu Marcel Iureș și George Banu, moderată de redactorul șef al revistei Dilema Veche, Sever Voinescu.
Artistul Teodor Radu Pantea a vernisat joi, 5 mai, în foaierul Filarmonicii orădene expoziţia „Recursul la Scanner” - o întoarcere nostalgică la fotografia clasică, la albumul cu amintiri din arhiva vremurilor trecute.
Joi, 12 mai, la Muzeul Crișurilor din Oradea, scriitorii Mihai Neamțu şi Adrian Papahagi vor susţine o conferinţă plecând de la tema „Europa Christiana”.
Cunoscutul scriitor şi teolog Mihail Neaţmu va fi prezent în Băile Felix miercuri, 11 mai, unde va susţine conferinţa „Hristos în secolul vitezei”. Conferențiarul va încerca să demonstreze relevanța contemporană a crezului creștin într-o lume care pare să intre într-o fază accelerată de secularizare.
Melomanii orădeni sunt invitați mâine, 5 mai, de la ora 19.00, în sala „Enescu - Bartókˮ a Filarmonicii, la concertul intitulat „Sollemnis”. Solistul serii va fi pianistul Ovidiu Lup, iar orchestra va fi condusă de maestrul Cristian Spătaru.
Transilvania Film anunță premiera de gală la Oradea a documentarului „Spioni de ocazie”, în regia Oanei Bujgoi Giurgiu. Bazat pe fapte și mărturii reale, filmul recreează povestea unor acțiuni de spionaj neobișnuite, care au marcat definitiv desfășurarea Celui de-al Doilea Război Mondial.
UAP din România, Filiala Oradea invită orădenii la inaugurarea expoziției personale de pictură ,,Despre materie şi lucruri publice - secvențe din proiectul TZARAgordian'', de Ioan Augustin Pop.
Anul acesta, pentru prima dată, Oradea este înscrisă în itinerariul Conferințelor Dilema Veche, iar publicul are ocazia de a se bucura de o serie de evenimente culturale, reunite sub cupola tematicii „Comedia lumii”.