Ediția cu numărul zece a Festivalului Primăverii se va desfășura la Filarmonica de Stat Oradea, în perioada 18-25 martie. Evenimentul debutează astăzi, 18 martie, în sala „Enescu-Bartók”, sub bagheta maestrului Horia Andreescu. Concertul va fi înregistrat, urmând a fi difuzat a doua zi, online.

„Ajuns la cea de-a X-a ediţie, Festivalul Primăverii a devenit o tradiţie a Filarmonicii orădene, prin colaborarea cu violonistul-profesor, dirijor Ciprian Marinescu, stabilit în Osaka (Japonia). Datorită acestei conlucrări fructuoase și a relațiilor strânse de prietenie a domnului Marinescu, cu somități ale vieții muzicale românești, am reușit să invităm artiști de înalt prestigiu, cum ar fi dirijorii Horia Andreescu, Tiberiu Soare, Cristian Lupeș sau violoncelistul Răzvan Suma. În această ediţie a festivalului am prevăzut patru concerte (18, 19, 23 și 25 martie). Întrucât incidența Covid a depășit trei cazuri la mia de locuitori în Oradea, concertul de vineri, 19 martie („Cânt și Cuvânt în Romantismˮ) a fost amânat”, a anunțat Kurucz Tibor, directorul artistic al Filarmonicii orădene, ieri, într-o conferință de presă. Potrivit acestuia, contravaloarea biletelor cumpărate se va putea recupera de la casieria instituției.

Primul concert din cadrul Festivalului Primăverii va avea loc astăzi, 18 martie, sub bagheta maestrului Horia Andreescu. Din program vor face parte două lucrări de J. Brahms: Uvertura tragică şi Simfonia a IV-a. Concertul va fi înregistrat, urmând să fie difuzat a doua zi, online.

„Simfonia a IV-a, din cele patru compuse de Brahms, este cea care mie îmi place cel mai mult, deşi fiecare pe care o dirijez mi se pare frumoasă...”, le-a mărturisit jurnaliștilor dirijorul Horia Andreescu.

Maestrul Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din București. Până în 2010, a fost directorul artistic și dirijorul șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane, precum Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. Este laureatul unor importante concursuri internaționale, precum Nicolai Malko din Copenhaga (1977) și Ernest Ansermet din Geneva (1978). A început să studieze dirijatul la Conservatorul din București, a continuat cu Hans Swarowsky și Karl Österreicher la Academia de Muzică din Viena, și s-a perfecționat cu Sergiu Celibidache la Trier și München. Între anii 1974 și 1987, a fost dirijor principal al Filarmonicii din Ploiești. Pentru interesul deosebit acordat domeniului creației contemporane, i-a fost decernat Premiul Criticii la Berliner Musik-Biennale în anul 1981. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiții internaționale. De-a lungul timpului, a condus ansambluri de excepție, precum: Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkiavik și Alabama, orchestrele radio din Viena, Hamburg, Köln, Madrid, Sofia și Ljubljana, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg, Wrocław și Nagoya. Împreună cu Virtuozii din București - ansamblul de elită pe care l-a înființat în 1988, Filarmonica „George Enescu” din București și Orchestra Națională Radio, Horia Andreescu a efectuat turnee extinse în Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Cipru, Franța, Islanda, Israel, Italia, Ungaria și Turcia. Printre colaboratorii săi apropiați se regăsesc muzicieni de renume internațional, precum: Dmitri Alexeev, Boris Berezovsky, Dana Borșan, Rudolf Buchbinder, Kocsis Zoltán, Marin Cazacu, Natalia Gutman, Truls Mørk, Patricia Kopatchinskaja, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Vadim Repin, Ruha István, Alexandru Tomescu, Sharon Kam și Christian Lindberg. Bogata sa discografie acoperă o largă paletă stilistică și îmbină cu măiestrie bijuterii renascentiste și baroce, capodopere clasice și romantice și prime audiții contemporane. Ea constă în peste 60 de albume apărute la casele Olympia, Attacca, Q Disc, Marco Polo, Naxos, Bayer Records, RCA Red Seal, Hastedt, cpo, ErkiTónlist, Aksak, Electrecord și Artexim.