În luna februarie a fost adoptat Ordinul nr. 4/2023 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care aduce o serie de simplificări și facilități pentru clienții finali.

În luna februarie a fost adoptat Ordinul nr. 4/2023 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care aduce o serie de simplificări și facilități pentru clienții finali.
Parlamentul a adoptat, marți, o lege care vizează noi modificări la pensiile administrate privat. ASF va analiza periodic posibilitatea elaborării de reglementări privind investirea activelor acestor fonduri.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunțat, vineri, că a dat amenzi de peste 7 milioane de lei în urma a sute de controale la magazinele Lidl din țară. Comisarii ANPC au găsit mai multe nereguli, printre care produse expirate și mizerie.
Bogdan Badea, președintele Hidroelectrica, a declarat că facturile pentru clienții casnici sunt emise două facturi pe lună pentru ca oamenii să le poată plătească, chiar dacă sunt mici.
Ministerul Mediului anunță că în luna martie se va desfășura un control tematic la nivel național privind conformarea agenților economici la obligația de înscriere în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare până la data de 28 februarie.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 23 martie 2023 inclusiv, Centrele APIA primesc cereri de solicitare pentru schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022 în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 13 februarie, Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2023, sub sloganul: „Puternici. În echipă! Depune la APIA Cererea de Plată în perioada 1 martie - 15 mai 2023”.
Fortech operează acum oficial ca o filială deținută integral de GlobalLogic, o companie a grupului nipon Hitachi, și lider în inginerie digitală, a anunțat pe data de 7 februarie că a finalizat procesul de achiziție a Fortech, unul dintre jucătorii de IT de top cu sediul central în Cluj-Napoca, în conformitate cu termenii acordului definitiv semnat în Noiembrie, 2022.
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 6 februarie, o monedă din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu. Moneda are valoarea nominală de 500 lei.
Înregistrarea în baza de date a sistemului de garanție-returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, se face pe site-ul www.returosgr.ro și se încheie pe 28 februarie 2023.