Ministerul Educației a actualizat, în această săptămână, metodologia privind mobilitatea personalului didactic și cea de desfășurare a definitivatului. Cea mai importantă modificare este cea de la titularizare, anume că proba practică și inspecția la clasă nu se vor mai susține.
Educaţie
Program de finanţare pentru universitarii tineri şi cu idei - Burse de 5.000 de euro
Cadrele didactice tinere de la universități care integrează tehnologii noi în programa universitară și folosesc metode inovative de predare vor fi răsplătite și anul acesta cu burse acordate de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).
- 26 Mai 2020
- Citeste
Bacalaureat 2020 - Prima probă scrisă, pe 22 iunie
Bacalaureatul de anul acesta nu aduce modificări substanțiale față de anii precedenți, în afară de măsurile de igienă și distanțare socială. Înscrierea candidaților începe pe 3 iunie iar până pe 5 iulie întregul proces va fi finalizat.
- 25 Mai 2020
- Citeste
Învățământul românesc în vremuri de pandemie - Examene cu distanță socială și măști pe față
Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării împreună cu Ministerul Sănătății au emis săptămâna trecută un ordin comun, care stabilește măsuri pentru școlile din toată țara, pentru profesorii și elevii care revin la pregătirea examenelor de Evaluare și Bacalaureat.
- 24 Mai 2020
- Citeste
Denumită „TeachU.ro”, a fost lansată de un ONG pentru liceeni - Platformă de meditații gratuite
O echipă de tineri a lansat prima platformă de meditații gratuite, destinată liceenilor, a anunțat ieri Asociației 11even. Meditațiile au loc pe Skype și sunt susținute de peste 100 de voluntari. Unul dintre inițiatorii proiectului este o fostă olimpică româncă, actualmente studentă la Oxford.
- 20 Mai 2020
- Citeste
Ștei. CN „Avram Iancu” - Donații pentru stoparea nemilosului virus
Acum, în preajma reluării pregătirilor elevilor în vederea examenului național de Bacalaureat și de Evaluare Națională, Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei este beneficiara unui act de caritate, care va cântări mult în organizarea actului educațional în această critică perioadă.
- 19 Mai 2020
- Citeste
Agendă universitară - Examene on-line pentru studenți
În Ședința Senatului Universității din Oradea ținută on-line luni, 18 mai, Consiliul de Administraţie a propus ca studenţii să fie evaluați on-line cu ajutorul unor instrumente moderne: Moodle, MS Teams, Zoom, Google Meet, Skype.
- 19 Mai 2020
- Citeste
Beiuș – Școlile, între mediul online și revenirea elevilor în sălile de clasă
După ce procesul educativ a fost reluat de trei săptămâni, însă în mediul online, am solicitat directorilor celor patru instituții de învățământ din Beiuș câteva concluzii, dar și precizări despre revenirea în școli a elevilor din clasele terminale, care, în perioada 2-12 iunie, urmează să se pregătească pentru examenele naționale.
- 17 Mai 2020
- Citeste
Conferință națională la Universitatea din Oradea - „Studenții de azi, profesioniștii de mâine”
Facultatea de Drept a Universității din Oradea organizează, joi și vineri, conferința națională, cu participare internațională, „Studenții de azi, profesioniștii de mâine”. Evenimentul va avea, în prima zi, activități de tipul workshop-urilor interactive, iar în a doua zi, o sesiune de comunicări științifice.
- 13 Mai 2020
- Citeste
Elevii din învățământul profesional sunt cei mai expuși - Pândiţi de abandonul școlar
Săptămâna trecută, coaliția pentru promovarea învățământului profesional dual în România (VoHub) a organizat o întâlnire care a avut în centru impactul pandemiei asupra învățământului profesional în sistem dual. Participanții au stabilit că este nevoie de a căuta modalități noi pentru a atrage tinerii spre acest tip de învățământ și că este necesară implicarea Guvernului.
- 11 Mai 2020
- Citeste


