Sindicatele din învăţământul superior au propus, la o întâlnire cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ca învăţământul la distanţă să fie obligatoriu cu frecvenţă redusă şi să poată exista doar la universităţile care au cursuri la zi acreditate, nu şi la cele autorizate provizoriu. Departamentul ID din cadrul Universităţii din Oradea a cuprins, în anul universitar 2008-2009, două facultăţi autorizate să funcţioneze la ID, având peste 1.804 studenţi.
Educaţie
Puţine posturi rămase vacante în şcoli
Din cele 1.431 de posturi scoase la concurs atât pentru profesori suplinitori, cât şi pentru cei care au obţinut note care să le permită titularizarea în această vară, doar 201 au rămas disponibile pentru toamnă. Dintre cele rămase vacante după şedinţele publice din această săptămână aproape toate sunt la şcoli din mediul rural, care sunt în mare parte refuzate candidaţi. La acestea se mai adaugă însă câteva fracţiuni de norme care îi pot ajuta pe profesorii suplinitori să-şi întregească norma didactică.
- 05 August 2009
- Citeste
Ample lucrări de reabilitare la şcolile din Bihor
Pentru acest an, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean sau a consiliilor locale, a demarat lucrări de investiţii în infrastructura şcolară, modernizare, reabilitare, lucrări de reparaţii capitale şi de extindere a unor corpuri de clădiri în 197 de unităţi şcolare din Oradea şi judeţ. Dintre acestea, 62 se realizează prin intermediul consiliior locale, iar restul prin intermediul unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică.
- 05 August 2009
- Citeste
Sindicaliştii ameninţă cu noi proteste
Reprezentanţii celor patru federaţii sindicale din educaţie cer o întâlnire de urgenţă cu conducerea coaliţiei, ameninţând cu proteste dacă vor fi diminuaţi "dramatic" coeficienţii de ierarhizare din legea unică şi dacă nu va fi respectat angajamentul privind salarizarea personalului din învăţământ. Sindicaliştii ameninţă cu boicotarea celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat, programată în luna august.
- 05 August 2009
- Citeste
Cele mai multe cazuri de abandon, în timpul gimnaziului
O problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană este abandonul şcolar. În general, şcolile din zonele defavorizate izolate, sărace şi lipsite de oportunităţi de succes socio-profesional pentru absolvenţi îi determină, mai ales pe elevii claselor gimnaziale, să renunţe la procesul instructiv-educativ.
- 04 August 2009
- Citeste
În acest an, elevii vor începe şcoala în 14 septembrie
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a stabilit structura anului şcolar 2009-2010. Astfel, cursurile vor începe luni, 14 septembrie a.c., şi se vor încheia, vineri, 11 iunie 2010, însumând 35 de săptămâni de şcoală. Anul şcolar 2009 - 2010 este structurat în două semestre, după cum urmează: semestrul I va începe pe 14 septembrie 2009 şi va dura până pe 29 ianuarie 2010, vacanţa de iarnă este programată între 19 decembrie 2009 - 3 ianuarie 2010, iar semestrul al doilea va debuta pe 8 februarie 2010 şi se va încheia pe 11 iunie 2010.
- 04 August 2009
- Citeste
Bacalaureat cu trei probe scrise
- 03 August 2009
- Citeste
Şi profesor, şi student la Universitatea din Oradea
O parte din cadrele universitare de la 12 din cele 18 facultăţi care funcţionează în cadrul Universităţii Oradea urmează şi diferite alte forme de studii, fie la facultatea unde predau, fie la altele. Şapte cadre urmează cursurile de licenţă ale aceleiaşi facultăţi la care şi predau, în timp ce alţi şase profesori îşi continuă studiile de masterat în cadrul aceleiaşi facultăţi la care predau şi cursuri.
- 03 August 2009
- Citeste
Programul Euro 200 este funcţional până la urmă şi în acest an
Studenţii şi elevii care provin din familii cu venituri reduse vor beneficia până la urmă de sprijinul statului pentru achizitionarea de calculatoare, prin programul social Euro 200, cu toate ca ministrul Educaţiei anunţase cu ceva vreme în urmă că nu va mai finanţa acest program din cauza neregulilor găsite în declaraţiile de venit a unor solicitanţi.
- 31 Iulie 2009
- Citeste
Profesorii suplinitori, vizaţi pentru restructurare
Potrivit presei centrale, sindicatele din învăţământ se aliază împotriva ministrului Ecaterina Andronescu. Cele trei federaţii din învăţământul preuniversitar susţin că Ministerul determină inspectoratele să facă reduceri de personal, care ar ajunge undeva în jurul a 20.000 de angajaţi în sistemul educaţional preuniversitar, atât personal didactic, cât şi nedidactic. În judeţul Bihor, numărul celor care ar urma să rămână pe din afara sistemului ar fi undeva în jurul a 580 de angajaţi.
- 30 Iulie 2009
- Citeste


