Casa Darvas la Roche și-a redeschis aseară porțile pentru publicul larg, oferind un nou eveniment orădenilor. De data aceasta, trei caricaturiști cu renume i-au surprins pe cei prezenți realizând caricaturi pe loc.

Casa Darvas la Roche și-a redeschis aseară porțile pentru publicul larg, oferind un nou eveniment orădenilor. De data aceasta, trei caricaturiști cu renume i-au surprins pe cei prezenți realizând caricaturi pe loc.
Prof. univ. dr. Gabriel Moisa, manager al Muzeului Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal a participat, între 4 și 14 iulie, la un turneu de internaționalizare a instituției muzeale orădene în Republica Moldova, Albania și Muntenegru, subliniind, astfel, angajamentul său ferm față de dezvoltarea relațiilor externe în domeniul cultural.
Asociaţia Dacia Varadinum organizează, în intervalul 21-23 iulie, în parcarea Era Shopping Park Oradea, cea de a patra ediţie a evenimentului auto Dacia Varadinum.
Un amplu eveniment cultural, prilejuit de aniversarea poetului bihorean Gheorghe Vidican la 70 de ani de viață și 55 de ani de la debutul literar, va avea loc miercuri, 26 iulie, la Oradea.
Mai bun, mai aproape, de la ai tăi, „Târgul cu Sârg”, aflat la cea de-a cincea ediție, va avea loc joi, 13 iulie, în Cetatea Oradea, având ca scop promovarea producătorilor locali din Bihor.
La Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, a avut loc, zilele trecute, vernisajul expoziției „Grădina filosofică” a artistului orădean de renume mondial, Nándor Wagner.
În premieră pentru Europa, Oradea a găzduit Campionatul Mondial de Turnir, în cadrul căruia s-au înfruntat șapte bravi cavaleri veniți din cele patru zări ale lumii. Turnirul a început spectaculos încă de vineri, în primele înfruntări unul dintre cavaleri fiind doborât de pe cal. Din fericire pentru el, nu s-a ales cu răni şi a putut să continue competiţia.
Prima zi a Festivalului Medieval din Oradea a debutat joi seara, în Piața Unirii, cu ceremonia de deschidere. Ca-n fiecare an, evenimentul s-a dovedit a fost un adevărat regal al coifurilor, oferind participanților și spectatorilor o experiență captivantă și plină de emoție.
În cadrul „Anului Jubiliar Iuliu Maniu”, Bădăcinul a fost, duminică, 25 iunie, gazda unor noi manifestări închinate marelui om politic. Pe lângă reamplasarea „Crucii lui Iuliu Maniu”, numită sugestiv „Răstignirea”, a avut loc și lansarea cărții „Iuliu Maniu, morală și politică”, autori Cristian Borz și Ana-Maria Borz.
Ziua Drapelului Național a fost marcată luni, 26 iunie, printr-un ceremonial militar, organizat de autoritățile locale în fața Primăriei Oradea.