"Cine angajează oameni fără forme legale nu ştie la ce se expune!" - Ceasul bilanţului la ITM
Momentul bilanţului la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) al judeţului Bihor. Şeful instituţiei, Marius Rotar, a spus, printre altele, că numărul angajaţilor a crescut în ultimii trei ani la nivelul judeţului şi i-a avertizat pe cei care angajează persoane fără forme legale că n-au habar la ce se expun.
"Cifrele seci ascund foarte multă muncă" a spus ieri, în cadrul unei conferinţe de presă de bilanţ, inspectorul şef Marius Rotar, alături de care au fost prezenţi şi inspectorii adjuncţi Nadia Racz şi Nicolae Hoduţ. "În 2014 am controlat 6.400 de unităţi din 17.000 de firme active. 4.135 de controale au fost făcute în domeniul relaţiilor de muncă şi 2.274 în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. În total, au fost date 6.345 de sancţiuni contravenţionale. 5.108 au fost avertismente şi 1.237 amenzi (950 pe relaţii de muncă şi 287 pe sănătate şi securitate în muncă). Am încercat să mergem mai degrabă pe prevenţie pentru că la mulţi dintre cei la care am făcut controale nu era rea-voinţă, ci neştiinţă. În total am găsit la muncă, fără forme legale de angajare, 1.003 persoane. Numărul angajaţilor activi, la sfârşitul anului trecut, a fost de 162.678 de persoane. Dacă în 2012 au fost 157.000, în 2013 157.700, în 2014 am avut 162.678 de angajaţi. Nu este un trend mare, dar este unul crescător", a spus Marius Rotar. Conform aceleiaşi surse, numărul celor prinşi că lucrau fără forme legale nu este foarte mare comparativ cu situaţia înregistrată în celelalte zone ale ţării. "Efortul pe care-l face un angajator pentru a plăti un angajat este foarte mare. Dacă omul îşi găseşte un job în domeniul lui atunci poate face carieră. Dacă nu, alternativa este să muncească la negru. Nu este una foarte bună pentru el, iar cei care-i plătesc la negru, pe lângă evaziunea fiscală şi lipsa securităţii în muncă, se aleg cu probleme mari. Angajaţii care acceptă să muncească fără forme legale şi angajatorii care sunt de acord să angajeze oameni fără forme legale nu sunt conştienţi, nu ştiu la ce se expun", a mai declarat şeful ITM. Un alt subiect despre care s-a vorbit a fost intenţia Ministerului Muncii de a unifica ITM-urile cu Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială cu scopul de a eficientiza controlul plăţilor sociale. Deocamdată discuţiile sunt la nivel de proiect dar sunt şanse mari ca ele să se materializeze în următoarele luni. Acest lucru nu va duce însă la scăderea numărului de angajaţi din cele două instituţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.