Miercuri, 6 martie, CSEI Orizont Oradea și-a deschis larg porțile pentru toți cei care au dorit să viziteze această unitate şcolară, în scopul familiarizării cu activităţile instructiv-educative, dar şi cu personalul inimos al şcolii.
Social
DASO a premiat cei mai activi orădeni din domeniul social - Gala Voluntarilor 2019
Peste 100 de persoane, voluntari în domeniul social, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din municipiul Oradea, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor publice au participat luni, 4 martie, la cea de-a VII-a ediție a Galei Voluntarilor din Domeniul Asistenţei Sociale, eveniment găzduit de Hotel Ramada Oradea.
- 05 Martie 2019
- Citeste
Municipalitatea a deschis a 14-a creșă - „Micul prinț”, în Oradea
Primăria Oradea, prin Direcţia Patrimoniu Imobiliar, a deschis luni, 4 martie, cea de-a paisprezecea creşă din municipiu.
- 04 Martie 2019
- Citeste
Într-o singură zi, pe raza judeţului - Nouă incendii de vegetație uscată
Echipajele de pompieri militari din cadrul Gărzii de Pompieri 1 Mai, Detașamentelor 1 și 2 Oradea, Stației Valea lui Mihai, Secției Beiuș și al Detașamentului Salonta au acționat, duminică, pentru stingerea unui număr de nouă incendii.
- 04 Martie 2019
- Citeste
Mărțișoare realizate de copiii de la DGASPC Bihor - Expoziție de primăvară
Sute de mărţişoare, viu colorate, realizate din diverse materiale, au putut fi admirate, în aceste zile, în cadrul tradiționalei expoziții pe care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor a organizat-o la Oradea, cu ocazia Mărțișorului.
- 01 Martie 2019
- Citeste
Niciodată nu eşti prea în vârstă pentru a învăţa - Despre iubire la „Şcoala părinţilor”
Ultima întâlnire lunară de la „Şcoala părinţilor” a avut ca temă un subiect special, în consonanţă cu anotimpul renaşterii în care tocmai intrăm. Întâlnirea a fost mediată de către un specialist, care a prezentat câteva teme despre nevoile copiilor.
- 28 Februarie 2019
- Citeste
Primăvara, la Oradea Toastmasters se numără căștigătorii - Concursul local „Discursuri dezghețate”
La început de primăvară, nu doar vremea, ci și vorbitul în public devine mai dezghețat. Acest lucru l-au confirmat membrii clubului de oratorie și leadership, Oradea Toastmasters, în cadrul concursului local „Discursuri dezghețate”, desfășurat miercuri, la hotelul Ramada.
- 28 Februarie 2019
- Citeste
Mărțișoare de la tinerii cu sindrom Down - Expoziția primăverii
La Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor, pot fi admirate, începând de miercuri, 27 februarie, cele mai frumoase mărţişoare şi produse confecţionate de către tinerii Asociației Down Oradea.
- 27 Februarie 2019
- Citeste
Conferințele orădene, a doua întâlnire, marți, 5 martie - Despre kitsch. Strategii de supraviețuire
Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, prin Departamentul Cultural, coordonat de Rodica Indig, organizează marți, 5 martie, de la ora 18.30, conferința intitulată „Despre kitsch. Strategii de supraviețuire”.
- 27 Februarie 2019
- Citeste
Sprijin pentru persoanele cu deficiențe de vedere din Bihor şi Sălaj - Burse pentru nevăzători
Asociaţia Nevăzătorilor din România - Filiala Interjudeţeană Bihor - Sălaj a lansat programul de burse dedicate persoanelor cu deficienţe de vedere din judeţele Bihor şi Sălaj.
- 24 Februarie 2019
- Citeste


