Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îi îndeamnă, duminică, pe credincioşi şi pe preoţi să utilizeze cu discernământ şi cu măsură reţelele de socializare în viaţa lor personală, precum şi în activităţile pastorale, misionare sau profesionale, dar să acorde mai mult timp comuniunii reale.
Social
A treia ediţie a „Nunţii de Aur” din acest an - 45 de cupluri premiate
Ieri, în sala festivă „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea, a avut loc a treia festivitate de premiere din anul 2019 a familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă şi care au domiciliul în municipiul Oradea.
- 27 Iunie 2019
- Citeste
Legea pensiilor a fost adoptată - Va intra în vigoare treptate, din 1 septembrie
Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a decizie de neconstituționalitate a CCR. Legea a fost adoptată cu 197 de voturi „pentru” și 70 de abțineri. Legea prevede o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 și încheind cu 1 septembrie 2021.
- 27 Iunie 2019
- Citeste
Spectacol caritabil de muzică populară și ușoară - Fiţi alături de Luminița!
Cei care doresc să fie alături de Luminița, o tânără din Oradea care suferă de o boală gravă, sunt invitați la un spectacol caritabil de muzică populară și ușoară, ce va avea loc azi, 26 iunie, de la ora 18.00, în sala de evenimente Grand’Or Deluxe din Oradea.
- 25 Iunie 2019
- Citeste
Un proiect al Grădiniţei 56 - Copii pentru natură
,,Copii pentru natură!!!” este numele proiectului de finanțare nerambursabilă, din cadrul Programului Spații Verzi, program finanțat de Asociația pentru Parteneriat și MOL România obținut de Asociația Grădiniței cu Program Prelungit nr.56 Oradea, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit nr.56 Oradea și Administraţia Bazinală de Apă Crişuri Oradea.
- 23 Iunie 2019
- Citeste
Peste 150 de evenimente la Zilele Sfântului Ladislau 2019 - Showuri ecvestre, acțiuni caritabile, mai multe concerte
Acțiuni caritabile, șoimărit călare, colectare selectivă, concerte noi, numeroase evenimente din orașul Debrecen, mai multe expoziții, mai multe activități pentru copii și pentru familii - sunt doar câteva din anunțurile făcute de organizatorii Zilelor Sfântului Ladislau, festival care va debuta în acest weekend.
- 20 Iunie 2019
- Citeste
Cine dă săracului, nu duce lipsă! - „Oradea donează o pâine”
Miercuri, 26 iunie, între orele 15.00-17.00, se va desfășura ediția cu numărul 6 a proiectului „Oradea donează o pâine”. Scopul organizatorilor este de a oferi minimul existențial, o pâine, unei persoane care, în momentul respectiv, chiar are nevoie de ea.
- 18 Iunie 2019
- Citeste
Casă de tip familial la Parohia Zorilor - Zorile copiilor
Astăzi, 14 iunie, a avut loc ceremonia de deschidere a șantierului de construire a primei case de tip familial, inclusă în proiectul „Aripi de înger”. Evenimentul s-a bucurat de participarea Preasfinției Sale Sofronie, Episcopul Ortodox al Oradiei, care a rostit o rugăciune de binecuvântare a locului.
- 14 Iunie 2019
- Citeste
Polițiștii bihoreni acționează pentru prevenirea victimizării bicicliștilor - „Siguranţă pe două roţi!”
În perioada mai – iunie a.c., polițiștii de prevenire și cei rutieri bihoreni acționează pentru prevenirea accidentelor rutiere cu victime din rândul bicicliștilor.
- 13 Iunie 2019
- Citeste
Spectacol de teatru experimental la CSEI Cristal - „Aventuri pe Insula Dorințelor”
Copiii cu dizabilităţi severe au nevoie de experienţe multiple pentru a cunoaşte lumea. Pentru acești copii speciali, cunoaşterea lumii se realizează, în mare măsură, prin modalităţi senzoriale, diferite de cele utilizate de copilul fără dizabilităţi...
- 12 Iunie 2019
- Citeste


