Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor a derulat, în perioada 1 mai 2015 - 31 decembrie 2015, proiectul "Fundamentarea managementului sitului ROSCI 0062, Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului", finanţat de Uniunea Europeană şi de Guvernul României, având la dispoziţie un buget de aproximativ 500.000 de euro. Rezultatele obţinute în cadrul acestui proiect au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă.

Obiectivele urmărite de CAPDD Bihor în cadrul acestui proiect au fost, printre altele, asigurarea unui management mai eficient pentru situl Natura 2000, Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului, creşterea gradului de conştientizare privind importanţa conservării biodiversităţii pe teritoriul vizat. În scopul atingerii acestor obiective a fost realizat planul de management al sitului ROSCI 0062, care urmează să fie depus la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi pus în aplicare începând de anul viitor. "Situl Natura 2000 are o suprafaţă totală de 39.411 ha şi este împărţit în cinci-şase insule, ariile protejate din componenţa sa făcând parte din teritoriul administrativ a 18 comunităţi. Cele mai mari suprafeţe se regăsesc pe teritoriul comunelor Vadu Crişului, Şuncuiuş, Bulz, Aştileu, Roşia, Remetea, Pomezeu. Este o suprafaţă enormă şi foarte greu de acoperit, mai ales că 2% face parte din judeţul Cluj", afirma Andrei Acs, membru CAPDD Bihor. Specialiştii au identificat în teren prezenţa a 38 de specii de interes comunitar şi existenţa a 16 habitate. "S-a estimat starea lor de conservare, s-au identificat ameninţările existente şi cele posibile. Pe baza acestor informaţii s-au întocmit planuri şi protocoale de monitorizare, ele fiind parte integrantă a planului de management", afirmă Paul Iacobaş, preşedinte CAPDD Bihor.

Spre surprinderea celor de la CAPDD Bihor, în deplasările lor din sat în sat, nici măcar reprezentanţii primăriilor nu ştiau că aceste situri se suprapuneau peste teritoriul lor, prin urmare oamenii din aceste localităţi nici atât nu au fost informaţi despre respectivele arii protejate şi beneficiile pe care le-ar putea avea de pe urma lor. "Primăriile nu au percepţia că natura este ceva de ce trebuie să ai grijă, localnicii nu sunt informaţi despre avantajele pe care le au pentru că sunt în aceste arii protejate. Mulţi spun că nici nu vor să facă parte din aceste situri şi reproşează de ce nu au fost întrebaţi dacă vor sau nu atunci când au fost delimitate. Din păcate, acestea s-au cam făcut din birou", mai spune Paul Iacobaş.

Problema deşeurilor, una spinoasă

O mare problemă cu care se confruntă custozii sitului Natura 2000, Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului, este lipsa finanţării necesare pentru întreţinerea aşa cum se cuvine a zonei. "La suprafaţa pe care o deţinem în administrare, ar fi nevoie anual de 30 milioane de euro, dar totuşi nu putem spera la aşa ceva, prin urmare, credem că şi 1 milion de euro ar fi o sumă rezonabilă. În momentul de faţă, însă, suntem nevoiţi să ne gospodărim cu 50.000 euro anual din fonduri proprii. De aceea considerăm că siturile ar trebui să fie finanţate direct din bugetul naţional, fără a mai pune această problemă în spatele unor administratori sau custozi", consideră Paul Iacobaş. Cât despre managementul deşeurilor acesta rămâne în continuare deficitar, problema fiind în continuare una spinoasă, după cum recunosc şi membrii CAPDD Bihor. "Oriunde mergi, există un depozit de deşeuri. E plin de scutece peste tot şi acestea degradează cel mai tare zonele în care sunt aruncate. De asemenea, mizeria care rămâne în urma tăierilor legale, căci din câte am înţeles lemnul este exploatat destul de legal în zonă, este iarăşi o problemă. Mai există şi turism necontrolat, oamenii ies la picnic şi campează ilegal. Dar, repet, este obligaţia primăriilor să pună în aplicare acea lege a picnicului, care, mai mult, le-ar putea aduce şi ceva venituri. Din păcate nicio primărie nu a reuşit să reglementeze activitatea de picnic", a mai declarat Andrei Acs.