O viaţă fară stigmă pentru pacienţii cu tuberculoză - Final de proiect
Hotelul Ramada a fost joi gazda încheierii unui proiect destinat pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă. În cadrul lui, 53 de persoane au participat săptămânal la grupuri de psihoeducație și grupuri de reintegrare socio-profesională. Pe lângă acestea, pacienții au primit câte două pachete sociale cu alimente şi obiecte de igienă.
Totodată, au fost realizate două mese rotunde la care au participat membrii asociației, pacienți şi reprezentanți ai DSP Bihor şi DGASPC Bihor. Pacienții și reprenzentanții acestoara au semnalat problemele cu care se confruntă și împreună cu reprezentanții autorităţilor au încercat să găsească soluții. Campania de informare din cadrul proiectului s-a desfăşurat în trei oraşe din judeţ: Salonta, Beiuș și Oradea. În timpul campaniei s-au împărțit 5.000 de fluturaşi cu informații despre tuberculoză, iar voluntarii și membrii Asociaţiei pentru sprijinirea pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă (ASPTMR), filiala Oradea, au discutat cu persoanele interesate. Tot ca parte a campaniei de informare, au fost realizate 150 de postere cu scopul de a reduce stigmatizarea pacenților cu tuberculoză.
Cu ajutorul proiectului "O viaţă fară stigmă pentru pacienţii cu tuberculoză", a crescut capacitatea organizațională a ASPTMR filiala Oradea prin achiziția de echipamente, prin realizarea paginii de internet și prin realizarea planului strategic al organizației
"Este foarte important că în cadrul proiectului s-a lucrat direct cu pacienții iar în cadrul grupurilor de reintegrare socio-profesională, psihologul a reușit să-i ajute sa treacă peste perioada de autoizolare din cauza bolii. O parte dintre beneficiari s-au reintegrat profesional și au reușit să gasească soluții de reconversie profesională dacă nu s-au mai putut întoarce la vechiul loc de muncă din cauza recomandarilor medicale post tratament", afirmă Ştefan Răduţ, fost pacient cu tuberculoză multidrog-rezistentă, vicepreşedintele ASPTMR şi coordonatorul proiectului.
Proiectul "O viaţă fară stigmă pentru pacienţii cu tuberculoză" a fost implementat de ASPTMR filiala Oradea pe o perioadă de 9 luni şi finanţat în cadrul Fondului ONG în România. Valoarea totală a proiectului a fost 24.660 euro, din care 22.190 euro reprezentând finanţarea nerambursabilă.
În România, în fiecare an tuberculoza ucide 1.100 de persoane și atinge alte 16.000, majoritatea din rândul populației tinere și active.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.