Managerul AJOFM Bihor, Bekesi Csaba, a prezentat ieri un raport cu privire la activitatea AJOFM Bihor în primul an din mandatul său, iar concluziile sunt bune. Rata şomajului este în scădere, numărul de angajatori prezenţi la burse este mare, numărul orădenilor calificaţi prin cursuri şi angajaţi prin burse este aproape dublu, iar agenţia face eforturi pentru a identifica şomeri din mediul rural, care nu au acces la informaţie şi de a veni în întâmpinarea lor.

Conform raportului prezentat, la ora actuală în Bihor, sunt 10.159 de şomeri, faţă de 11.314 în octombrie 2013, iar rata şomajului a scăzut de la 4,04% la 3,67%. Datele sunt cu atât mai bune cu cât, în paralel cu eforturile de integrare a şomerilor pe piaţa muncii, agenţia s-a preocupat şi de identificarea şi introducerea în evidenţele instituţiei a şomerilor care nu erau declaraţi şi, prin urmare, nu erau parte din statistici. Aşa se face că numărul şomerilor neindemnizaţi este de 7.052, faţă de 6.920 anul trecut. Cei mai mulţi şomeri bihoreni sunt în rândul celor care au între 30 şi 39 de ani, respectiv 40 şi 49 de ani, iar o parte dintre ei sunt asistaţi sociali, apţi de muncă, beneficiind de venitul minim garantat, care refuză de cele mai multe ori un loc de muncă. În ce priveşte Planul Naţional de Ocupare, Bihorul a avut ca temă să încadreze în muncă 8.820 de persoane, iar până la finele lunii octombrie 7.850 de şomeri bihoreni au fost angajaţi (1.275 prin agenţie). "Ţinta noastră este să depăşim aceşti indicatori", a spus managerul Bekesi Csaba. El a precizat totodată că atât în domeniul privat, cât şi la stat, odată ce depăşeşti indicatorii, se măresc şi targetele în anii următori, dar nu se teme de acest lucru. În ce priveşte locurile de muncă subvenţionate de stat (pentru persoane cu handicap, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri unici întreţinători de familii monoparentale sau şomeri din rândul tinerilor absolvenţi), la ora actuală în judeţul Bihor se oferă subvenţii pentru 650 de astfel de persoane.

Salarii mici şi tineri dezinteresaţi

AJOFM Bihor a organizat în acest an şi 32 de cursuri de formare profesională de care au beneficiat 591 de bihoreni. Domeniile de pregătire au fost stabilite în funcţie de cerinţele angajatorilor, iar gradul de ocupare în urma reformării profesionale este foarte bun: opt din 10 cursanţi îşi găsesc de lucru după absolvire. Bekesi trage însă un semnal de alarmă tinerilor care nu-şi arată interesul nici măcar la Bursa pentru Absolvenţi, unde s-a remarcat că există părinţi şi bunici care caută oferte pentru copiii lor. Managerul spune că tinerii nu se arată interesaţi nici de cursurile care i-ar putea pregăti, în timp foarte scurt, pentru cerinţele de pe piaţa muncii. "Este adevărat că nivelul de salarizare în Bihor este foarte scăzut. Angajatorii ar trebui să mai umble la salarii. Dar este la fel de adevărat că nu sunt nici persoane calificate pentru joburile existente", a mai spus Bekesi.

Door-to-door pentru şomeri

În perioada următoare, AJOFM Bihor intenţionează să ajungă mai aproape de bihorenii care trăiesc departe de reşedinţa de judeţ. Astfel, până la începutul lunii decembrie, vor fi organizate burse de muncă în Aleşd, Beiuş şi Salonta. Pentru a identifica şomerii din comune şi din oraşele mai mici, angajaţii agenţiei aplică metoda door-to-door. Pentru că AJOFM Bihor este partenerul AJOFM Arad într-un proiect care vizează identificarea şomerilor din aceste medii, angajaţii merg din poartă în poartă să vorbească cu oamenii. Astfel, ei identifică noi şomeri neînregistraţi şi îi informează pe cei care nu au acces la internet sau ziare care sunt serviciile statului pentru ei.