Campania "O cană de fericire", ajunsă la a VII-a ediţie, se reia săptămâna viitoare, când va fi redeschisă căsuţa de lângă ansamblul statuar al poeţilor maghiari. Banii ce vor fi strânşi din vânzarea cănilor cu ceai şi vin cald vor fi folosiţi pentru amenajarea unei camere de terapie la CSEI "Orizont" Oradea.

În perioada 2 - 22 decembrie se derulează a VII-a ediţie a campaniei "O cană de fericire", un proiect caritabil iniţiat de către Rotaract Club Oradea, alături de cluburile Rotary şi Interact Oradea, având sprijinul Primăriei Oradea. Căsuţa de lemn în care vor fi vândute căni de vin fiert, ceai, ciocolată caldă, cafea etc. va fi amplasată, ca în fiecare an, pe Corso, lângă grupul statuar al poeţilor maghiari.

"Deoarece cele şase ediții ale proiectului au reprezentat un mare succes și am reușit să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus, "O cană de fericire" se organizează și în acest an. Pentru că nu putem rămâne nepăsători, ne-am îndreptat atenția către Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă "Orizont" Oradea. Cauza din acest an este dotarea unei camere de terapie, pentru stimulare și integrare senzorială, necesară copiilor cu dizabilităţi", menţionează Clubul Rotaract într-un comunicat de presă. Astfel, beneficiari direcți ai campaniei din acest an vor fi 295 de elevi cu dizabilități, cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani. "Acești copii au diferite dizabilități, cum ar fi: deficienţă mintală uşoară, moderată, severă sau profundă, autism, deficienţe senzoriale (hipoacuzie), ADHD; toți suferind și de alte deficienţe asociate: tulburări comportamentale, tulburări de învățare, tulburări de atenție, handicap locomotor de diferite grade (hemipareze, parapareze etc.), epilepsie, sindrom Down, autism, tulburări afective, hospitalism etc.", se mai precizează în comunicat.

Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă "Orizont" Oradea a inițiat și a înființat prima clasă cu frecvență redusă din învățământul special în Bihor. În acest sistem de educație sunt incluşi elevi-adulți cu deficiență mintală între 19-30 de ani, care din diferite motive sociale sau de sănătate nu au fost şcolarizați deloc sau nu și-au finalizat studiile primare și gimnaziale. Majoritatea elevilor provin din centre de plasament - sunt copii abandonați de familie la vârste fragede. O altă categorie de elevi provin din familiii dezorganizate, cu situații sociale și economice precare. Recuperarea acestor elevi cu deficiențe mintale și tulburări asociate presupune intervenții de specialitate și multă muncă în echipă a specialiștilor angajați în Centru. Programele de intervenţie personalizată facilitează progresul şcolar, contribuie la îmbunătăţirea calităţii şi eficacităţii sistemului de socializare şi educare a elevilor cu nevoi speciale. Centrul Școlar şi-a asumat responsabilitatea privind educarea şi reabilitarea elevilor.

Fondurile generate de campania "O cană de fericire" vor face posibilă amenajarea unei camere de terapie, pentru stimulare și integrare senzorială, necesară unui astfel de centru. O astfel de cameră pentru terapie ajunge la valoarea de 24.000 lei. Camera de terapie permite terapeuţilor desfăşurarea activităţilor care vor stimula simţurile copiilor (vizual, auditiv, olfactiv, gustului, atingerii). Stimularea și integrarea senzorială promovează activitatea intelectuală şi încurajează relaxarea în timpul stimulării simţurilor copilului, creşte concentrarea, vigilenţa, liniştea şi conştienţa generală asupra lumii înconjurătoare, diminuează anxietatea, crește confortul în mediul înconjurător, crește motivația interioară, îmbunătățește comunicarea și îmbunătățește o serie de abilități crescând astfel autonomia personală.