Consiliul Local și Primăria Municipiului Beiuș au inițiat ample investiții menite să modernizeze rețeaua stradală și trotuarele din urbe.
Comunitate
Lunca - Monumentul Martirilor Bihorului, în pauză electorală!
Scăldat în prea multe lacrimi de crocodil și în prea puține de pioasă aducere aminte, folosit mai mult ca vehicul electoral decât ca loc unde viitorimea să se încarce de necesara energie creatoare izvorâtă din exemplul jertfei strămoșești, Monumentul Martirilor Bihorului de la Lunca...
- 06 Octombrie 2019
- Citeste
Îndrăgita interpretă a împlinit 80 de ani - La mulți ani, Maria Haiduc!
Doamna cântecului românesc, Maria Haiduc, a împlinit duminică, 29 septembrie, onorabila vârstă de 80 de ani. Născută în „comuna Oradea” (după cum îi place, adesea, să spună), a urmat școlile aici, în urbea de pe malurile Crișului Repede, urmând ca, începând cu anul 1955, să ne cânte și să ne încânte mereu, până astăzi.
- 03 Octombrie 2019
- Citeste
Straiţă plină, ediţia a VIII-a - Târg de bunătăţuri făcute în casă
Devenit deja tradiţie, târgul de toamnă „Straiţă plină” va avea loc duminică, 6 octombrie, între orele 10.30-19.30, pe păşunea „Între Râuri”, din comuna Roşia.
- 03 Octombrie 2019
- Citeste
Centrul de reabilitare Râpa - Ziua Senectuţii
Beneficiarii Centrului de Recuperare și Reabilitare a persoanelor cu handicap din Râpa au trăit clipe de bucurie, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice
- 02 Octombrie 2019
- Citeste
Vadu Crişului-Felsopakony - Zece ani de la înfrăţire
Relaţia dintre comuna Vadu Crişului şi localitatea Felsopakony din Ungaria a început în luna ianuarie 1990, când, imediat după revoluţie, o delegaţie din Felsopakony a ales localitatea de pe Valea Crişului Repede pentru a aduce ajutoare.
- 02 Octombrie 2019
- Citeste
Ziua Senectuții la Centrul Rezidențial Băița - Cadouri, flori şi muzică pentru vârstnici
Locatarii Centrului Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Băița au trăit clipe de bucurie, deoarece au fost sărbătoriți cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice de către Asociația de Asistență Socială „Episcop Nicolae Popovici”, al cărei președinte este preotul Nicolae Bura.
- 02 Octombrie 2019
- Citeste
Kaba (Ungaria) - Spectacol folcloric de gală
În derularea proiectului „Porți deschise spre cultură și tradiții în Europa”, parteneri orașul Aleșd, din România, și orașul Kaba, din Ungaria, a avut loc a doua întâlnire folclorică între formațiile de dansuri din cele două orașe. Evenimentul s-a desfășurat vineri 27 septembrie, gazdă fiind orașul Kaba.
- 01 Octombrie 2019
- Citeste
După 50 de ani... - Reuşita unei întâlniri
Absolvenții Liceului Teoretic Ștei, promoția 1969 au rememorat momente emoționante la întâlnirea de 50 de ani de la absolvire. O viață frumoasă trăită de absolvenții celor două clase, real și uman.
- 01 Octombrie 2019
- Citeste
Ștei. Liceul Tehnologic „Unirea” - Stagiu de pregătire profesională în Cipru
Șapte elevi de la Liceul Tehnologic „Unirea” Ștei - Paul Coș, Elisei Sebastian Diniș, Nicolae Andrei Iancu, Marin Tudor Mateaș, Aurel Vlad Pădure, Ioan Soran Sergiu Petruse, Ioan Călin Rotariu - și doi profesori, Lucian Cernea și Rodica Drăgoi, vor participa la un flux de mobilitate în Cipru.
- 30 Septembrie 2019
- Citeste


