S-au încheiat cele mai ciudate campanii din istoria confruntărilor electorale postdecembriste. Ele au premers scrutinele de mâine, de asemenea inedite. În mod normal, după o lună de dispute de programe, acum ar fi trebuit să ne vuiască tuturor capul de concepte europene şi de teorii ale sistemelor de vot. Dar, pentru că trăim într-o ţară de-a-ndoaselea, majoritatea nici măcar nu se va prezenta la urne.

După alegerea noului patriarh, lucrurile au luat o direcţie ciudată. Îngrijorările care au fost înainte de alegeri nu par a fi fără bază. Nu trebuie sa ne ascundem după deget că in Sfântul Sinod sunt două tabere: una ecumenistă si una tradiţionalistă. Dacă privim dialogul interconfesional am putea spune că nimic nu este rău. A dialoga cu oamenii care au alte păreri, alte convingeri, e un lucru bun dacă scopul este adevărul si numai adevărul. Dar ecumenismul în forma în care se manifestă e un pericol. Faptul că adepţii acestui ecumenism din sânul ierarhiei ortodoxe încearcă să impună în forţă membrilor BOR si mă refer în special la ierarhi care nu sunt încântaţi de direcţia pe care o are acest ecumenism, la monahii si preoţii care au alte puncte de vedere vizavi de problema despre care discutăm.

De Ziua oraşului în care locuim, 12 octombrie, a fost dezvelită statuia marelui om politic Aurel Lazăr, la capătul străzii care îi poartă numele. În 1930, la trecerea lui în istorie, ziarul "Dreptatea" din Bucureşti consemna: "Aurel Lazăr rămâne în istoria Ardealului unul dintre cei mai vajnici luptători pe tărâmul naţional, cel mai de seamă la graniţa de vest. Mare român, avocat distins, bun parlamentar, gospodar harnic şi cinstit, acesta a fost Aurel Lazăr".

Proiectul celei de "a treia republici", cea democrată, dorită de preşedintele Băsescu, ar putea fi iniţiat şi susţinut, după modelul spaniol, de către o federaţie de partide şi chiar de ONG-uri, care să îşi unească forţele într-o Uniune Democrată sau Coaliţie Populară pentru reformarea României.

Că Europa ne priveşte chiorâş se vede şi din reacţia italiană la prezenţa noastră în peninsulă: suntem priviţi ca o naţiune de Mailaţi! Ceea ce nu-i de colo, pentru că în tabloul sumbru al scenei politice româneşti din 2007 primeşte prin ricoşeu câteva raze doar de la tabloul economic, ceva mai luminos. Dar înviorarea economică are o singură cauză reală: munca de sclavi a "căpşunarilor" şi miliardele trimise de aceştia în ţară, unde euroii din greu munciţi prin Spania şi Italia încep să mişte ceva. Or, dacă acest şuvoi de bani dispare, dispare şi redresarea economică bazată pe "competitivitate"şi "competenţă managerială" cu care ne lăudăm. Şansele totuşi ca aşa ceva să se întâmple sunt mici: italienii vor sfârşi prin a respecta drepturile omului şi principiile Statului de drept şi vor pune capăt expulzărilor masive şi abuzive - pentru că, altminteri, cine o să-i mai slugărească?

Românii bejeniţi în statele latine din UE sunt percepuţi, în cel mai bun caz, drept rude sărace şi inoportune, iar succesul integrării lor depinde, în mare măsură, şi de politicile adoptate de fiecare stat gazdă în parte.

Trecând de la evenimentele punctuale la trenduri generale, două ni se par a fi trăsăturile de bază ale anului politic 2007. Şi ambele, de natura unor reculuri: reculul în integrarea europeană şi reculul în lupta contra corupţiei. Să începem cu cel din urmă.

Cu toate că acest an a debutat pentru Drumuri Orăşeneşti cu o contestaţie privind legalitatea efectuării lucrărilor în Oradea, deşi Consiliul Local i-a încredinţat, încă din 1999, lucrările de asfaltare de pe raza municipiului, societatea orădeană a continuat să-şi onoreze obligaţiile contractuale asumate. Timp de şase ani, nimeni din conducerea Primăriei Oradea şi nici consilierii locali orădeni nu s-au plâns de activitatea prestată de drumarii orădeni. Abia la începutul acestui an au apărut primele controverse privind legalitatea încredinţării directe, fără licitaţie, a lucrărilor de asfaltare din oraş.

Recentul caz al jurnalistului Bogdan Chirieac pune în lumină un anumit mod de a face presă în România. Sintetizând, ziaristul, asociat al firmei Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii SRL (CSR), a intermediat vânzarea de echipamente speciale de telecomunicaţii din partea Motorola către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, beneficiarul fiind, deci, Statul român. Ce i se poate imputa lui Bogdan Chirieac?