Mai greuţ oleacă, dar s-a făcut guvernul. Poate din pricina lipsei altor subiecte, că procedurile învestirii au picat taman peste sărbători, e clar că presa a cam căşunat asupra echipei lui Grindeanu. Parcă niciodată nu ne-a fost dat să auzim, deodată, atâtea trăsnăi despre un nou guvern.

Prezentul articol face parte dintr-o plănuită carte de memorii, care va cuprinde în ea și evocări despre activitatea mea parlamentară în două legislaturi (2000-2004; 2004-2008) din partea Partidului România Mare, condus de tribunul Corneliu Vadim Tudor, talentat orator politic, care, dacă ar trăi, s-ar bucura de înființarea unui minister nou al Culturii și Identității Naționale. Greu de găsit un titlu care să exprime cât mai pe scurt și adecvat conținutul unei scrieri.

Aho, aho, copii şi fraţi,/Senatori şi deputaţi, Staţi puţin, nu mai furaţi. Miniştri şi preşedinţi,/Aţi fost puşi să fiţi cuminţi. Alţi aleşi şi domni primari,/Fiţi, măi dragă, gospodari! Ia mai daţi din bice, băi,/Şi strigaţi la ei, hăi, hăi, hăi...!

Toți admitem că trăim într-o lume a interdependențelor. Receptăm această sintagmă nu numai la dimensiunea ei obișnuită, ci și în sfera relațiilor social-politice. Căci ce poate fi mai normal decât să acceptăm interdependența ca premiză a toleranței în orice dialog.

În secolul XX s-a produs un fenomen social bipolar straniu în istoria omenirii. În timp ce răsăritul Europei era stăpânit de comunismul ideologic, care presa individul din exterior, nealterându-i conștiința de sine, apusul Europei a reacționat consonant, dezvoltând o filosofie exact opusă comunismului cultural, care erodează dinspre interior mintea și sufletul oamenilor.

Într-o eroică zvâcnire, liberalii au anunţat că se vor opune validării mandatului de deputat al preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Condamnarea suferită pentru faptele comise cu prilejul referendumului îl urmăreşte încă pe şeful principalului partid de guvernământ. Ghinion, cum ar zice Iohannis.

În campanie, motoarele românismului au duduit la foc automat. Ne-am săturat de klauşi, julieni şi koveşi, de papagalii bruxelezi, de teleghidaţii lui Soroş. România trebuie condusă de români şi cu asta s-au săvârşit nişte alegeri care au adus în fruntea guvernului o româncă pe nume Sevil Shhaideh.

Evoluția unui popor mic sau mediu depinde de doi factori: 1. evoluția conjuncturii internaționale și 2. evoluția structurilor interne de putere. În primul caz oricine se apleacă cât de cât asupra istoriei va vedea că evoluția istorică are rațiuni care încă scapă puterii de pătrundere a oamenilor.

Au trecut şi alegerile astea. După cum vedeţi, le-am supravieţuit. Nici măcar penibila performanţă a PNL n-a făcut gaură-n cer. Mult mai interesant a fost cazul şefului secţiei de votare care, acum o săptămână, s-a prezentat beat la datorie. Luat la întrebări, omul a declarat că treaz nu poate suporta nici măcar această minimă formă de complicitate cu clasa politică.

Alegerile actuale reflectă exact starea de fapt a poporului român, care se împarte în calupuri distincte, ca și cum nu ar face parte dintr-o unitate. Pe de-o parte sunt înregimentații în partidele politice. Pe 11 decembrie a votat doar minoritatea înregimentată. Din procentele rezultate se vede clar fiecare partid ce procent din populație a reușit să înregimenteze. Pe de altă parte este imensa parte a electorilor, cca. 12 milioane, din cca. 19 milioane, care de lehamite și de scârbă de politicieni a refuzat să voteze, dar este tensionată, iritată și mocnește vindicativ.