România, altădată „Grânarul Europei”, importă azi mii de tone de pâine congelată. Aici ne-au adus, în 26 de ani. Suntem piaţă de desfacere pentru orice şi târg de „sclavi” pentru oricine.

S-au „trump-it” cu toţii? Nicidecum, asta este democraţia, iar în lamentările presei controlate de establishment-ul american – de fapt mondial – se cântă prohodul unei epoci care a încercat să spele omenirea pe creier. În faţa pericolelor şi a unui viitor tot mai nesigur, oamenii vor căuta întotdeauna un lider care să-i conducă. Un jupân.

Aflat în vizită de lucru la Târgu Jiu, preşedintele Iohannis a găsit de cuviinţă să se odihnească pe unul din scaunele ce înconjoară Masa Tăcerii. „Ce mai freamăt, ce mai vuiet”, cei „vânduţi” pesedeului l-au cocoţat pe Coloana Infinitului, pe Poarta Sărutului, l-au pus la braţ cu Cuminţica Pământului...

O postare pe o reţea de socializare a aruncat în aer aşa-numita „social media”. Pe Facebook sau Twitter, pe bloguri de toate soiurile care se autonumesc pretenţios „presă on line” sunt postate zilnic mii de trăznăi cu pretenţie de ştiri. Scăpate din haznaua minţii, îmbrăcate într-un limbaj violent sau deocheat, nu caută decât audienţă pe tărâmul în care „Like” este zeul atotputernic.

Foştii uneperişti, lăsaţi pe afară de pe listele PMP, sunt revoltaţi. „Ne-au vândut ca pe capre. Parcă eram prostituate...”, zic victimele despre liderii lor, ăia care au aprobat fuziunea cu partidul lui Băsescu. Mda, în ceea ce priveşte „vânzarea”, fiind vorba despre politicieni, termenul potrivit ar fi fost, poate, „boi”. Cât despre prostituate, aici au nimerit-o la fix!

Când se produce o catastrofă naturală şi mor oameni, parcă resemnarea se instalează mai uşor. O tragedie provocată de oameni şi în care mor oameni înşurubează în suflete şi conştiinţă, pe lângă durere în stare pură, nevoia aproape fiziologică de aflare a adevărului şi pedepsire a celor vinovaţi. Iertarea poate fi un balsam, însă uitarea este inadmisibilă.

În cea mai recentă carte a sa, Gabriel Liiceanu desfăşoară o meditaţie substanţială asupra condiţiei (in?)umane a (post)modernităţii şi susţine o argumentaţie solidă în favoarea gândirii profunde, individuale, ancorate cultural, pe care o vede ca reprezentând destinul Europei post-creştine, un destin ameninţat astăzi de excesele corectitudinii politice şi nu numai.

Mitingul pentru „firesc” s-a încheiat de câteva zile, dar valurile propagate în comunitatea orădeană arată cât este de fragilă şi volatilă. Oamenii sunt diferiţi, se raportează la valori diferite, au idei şi nebunii proprii, iar democraţia nu-i ajută cu nimic atunci când o majoritate de conjunctură încearcă să-şi impună voinţa asupra tuturor.

Schimbarea clasei politice este o utopie, atâta timp cât între cei de la putere și cei din opoziție se duc lupte pe viață și pe moarte pentru „ciolanul de ros” apărat cu strășnicie de unii și râvnit cu ardoare de alții, al căror obiectiv, după anii de „secetă” cât au stat în opoziție, este cucerirea, cu orice preț, a puterii și conservarea ei o perioadă cât mai îndelungată de timp.

Aşa ceva n-a mai văzut Parisul! Ex-pedelistul Sebastian Bodu candidează pe listele UDMR, la Constanţa! Să presupunem că va fi ales, oare cum se va descurca la şedinţele de grup parlamentar? I-or fi aplicat testul de limbă? Te pomeneşti că Bodu are şi cetăţenie maghiară?