Lumea aceasta este plină de ființe ciudate, de oameni ciudați, dar și de legi ciudate. Iar, răspândirea lor pe mapamond este ubicuitară, fiecare țară își are colecția ei de reguli și de legi ciudate, din aceeași categorie cu posibilele: „iepurii n-au voie să treacă șoseaua dansând”, „rața nu are voie să iasă din baltă măcăind” etc.,. etc.

Primul motiv pentru care nu voi alimenta pușculița statului: ceea ce s-a petrecut în România ultimilor 26 de ani m-a făcut să nu mai am încredere în Statul Roman. Toți cei ce s-au perindat pe la butoane, indiferent de coloratura politică, au fost doar pe luat, mâncat, băut..., iar noi restul ce am mai rămas prin țară suntem pentru ei doar ornamente.

Această concluzie o degajă analiza abordării problemei salarizării bugetarilor din România. Libertatea de mișcare a permis românilor să-și compare munca și viața cu cea a oamenilor din Europa Occidentală și frustrarea a devenit de nesuportat. Această frustrare a golit țara de populația tânără. Situația este de-a dreptul tragică.

Rostul forului legislativ și a guvernului este de a organiza bunul mers al vieții sociale și economice, dar și de a apăra interesele poporului în numele căruia vorbesc și huzuresc. Își fac ei datoria?

La 30 septembrie Cuminţenia Pământului ar trebui să treacă cu banii jos şi acte în regulă în proprietatea statului. A statului care a confiscat-o în timpul comunismului de la proprietari şi apoi, după operaţia estetică din decembrie, a restituit-o in integrum după mai multe meciuri prin sălile de judecată.

În raport cu istoria, un popor se poate afla în trei poziții: să fie în urma istoriei, să fie la zi în istorie și, fiind la zi în istorie, să fie capabil să anticipeze istoria, să nu îl ia pe nepregătite ziua de mâine, făcându-l mat. Atunci care este ziua istoriei, starea ei?

Dragnea a cedat nervos. „Victor Ponta să se delimiteze de PRU”, a cerut, imperativ, preşedintele PSD, la început de săptămână. „Gluma-i glumă, şaga-i şagă...”, dar şi răbdarea lui o fi având o limită.

Născut la mijlocul anilor 60, văd acum, în anul 2016, cum casa părinţilor noștri este de 70 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o şi realizez că o să plătesc la bancă, pentru casa mea, până la 74 de ani.

Numărul infim al studenţilor angajaţi în domeniile de pregătire, plângerile repetate ale angajatorilor cu privire la slabele cunoştinţe ale tinerilor ce bat la porţile lor, declinul specialiştilor competenţi...