Toți admitem că trăim într-o lume a interdependențelor. Receptăm această sintagmă nu numai la dimensiunea ei obișnuită, ci și în sfera relațiilor social-politice. Căci ce poate fi mai normal decât să acceptăm interdependența ca premiză a toleranței în orice dialog.

În secolul XX s-a produs un fenomen social bipolar straniu în istoria omenirii. În timp ce răsăritul Europei era stăpânit de comunismul ideologic, care presa individul din exterior, nealterându-i conștiința de sine, apusul Europei a reacționat consonant, dezvoltând o filosofie exact opusă comunismului cultural, care erodează dinspre interior mintea și sufletul oamenilor.

Într-o eroică zvâcnire, liberalii au anunţat că se vor opune validării mandatului de deputat al preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Condamnarea suferită pentru faptele comise cu prilejul referendumului îl urmăreşte încă pe şeful principalului partid de guvernământ. Ghinion, cum ar zice Iohannis.

În campanie, motoarele românismului au duduit la foc automat. Ne-am săturat de klauşi, julieni şi koveşi, de papagalii bruxelezi, de teleghidaţii lui Soroş. România trebuie condusă de români şi cu asta s-au săvârşit nişte alegeri care au adus în fruntea guvernului o româncă pe nume Sevil Shhaideh.

Evoluția unui popor mic sau mediu depinde de doi factori: 1. evoluția conjuncturii internaționale și 2. evoluția structurilor interne de putere. În primul caz oricine se apleacă cât de cât asupra istoriei va vedea că evoluția istorică are rațiuni care încă scapă puterii de pătrundere a oamenilor.

Au trecut şi alegerile astea. După cum vedeţi, le-am supravieţuit. Nici măcar penibila performanţă a PNL n-a făcut gaură-n cer. Mult mai interesant a fost cazul şefului secţiei de votare care, acum o săptămână, s-a prezentat beat la datorie. Luat la întrebări, omul a declarat că treaz nu poate suporta nici măcar această minimă formă de complicitate cu clasa politică.

Alegerile actuale reflectă exact starea de fapt a poporului român, care se împarte în calupuri distincte, ca și cum nu ar face parte dintr-o unitate. Pe de-o parte sunt înregimentații în partidele politice. Pe 11 decembrie a votat doar minoritatea înregimentată. Din procentele rezultate se vede clar fiecare partid ce procent din populație a reușit să înregimenteze. Pe de altă parte este imensa parte a electorilor, cca. 12 milioane, din cca. 19 milioane, care de lehamite și de scârbă de politicieni a refuzat să voteze, dar este tensionată, iritată și mocnește vindicativ.

​La fel ca Universul, teoria s-a născut dintr-o singularitate. A primarului sas votat câteva mandate la rând de românii nostalgici după seriozitatea gospodarilor nemţi de altă dată din Ardeal. Un val de voturi l-a făcut primul om în stat şi i-a băgat la apă cariera politică lui Victor Ponta. Crucişătorul roşu era avariat serios după Colectiv. Românii şi-au luat ţara înapoi doar pentru ca Iohannis şi liberalii să o dea cadou pesedeului în 11 decembrie.

Democraţia costă, îţi mănâncă timpul şi presupune participare. Combustibilul care o pune în funcţiune este implicarea cetăţenilor cu drept de vot. Lenea, delăsarea şi indiferenţa faţă de obligaţiile cetăţeneşti o gripează, democraţia funcţionează prost şi, în timp, se distruge. Dispreţul sau lehamitea nu pot fi invocate ca scuză pentru neparticiparea la vot, care reprezintă gradul cel mai înalt de iresponsabilitate civică.

„Zarurile au fost aruncate”, a trecut şi nebunia asta adică. Politic vorbind, ieri ne-am culcat pe o parte şi azi ne-am trezit... Chiar aşa, oare cum ne-am trezit? În fond, alegerile nu-s un capăt de lume, iar lumea însăşi nu s-a schimbat prea mult de ieri până azi. Să sperăm că, indiferent cu cine am votat, ne va fi mai bine azi decât ne-a fost ieri.