Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas se va juca sâmbătă, 2 aprilie, în faţa juriului UNITER menit să aleagă câştigătorii galei de anul acesta. În prima etapă, cea a nominalizărilor, actorul Richard Balint a fost inclus pe lista celor trei potenţiali câştigători ai premiului pentru Cel mai bun actor în rol principal.
Cultura
Lungmetrajul "Aferim!”, în regia lui Radu Jude, 12 premii Gopo
Lungmetrajul lui Radu Jude, "Aferim!”, a câştigat la toate cele 12 categorii la care a fost nominalizat în cadrul celei de-a zecea ediții a Galei Premiilor Gopo, care a avut loc luni seară, în Sala Mare a Teatrului Național I.L. Caragiale.
- 29 Martie 2016
- Citeste
Cornel Borza, mesager al folclorului bihorean peste hotare - „Nicăieri nu-i ca acasă!”
La invitaţia directorului Centrului Cultural Român din Chicago, Daniel Feraru, îndrăgitul interpret de muzică populară Cornel Borza s-a aflat, de Revelion, în mijlocul comunităţii româneşti din Chicago.
- 27 Martie 2016
- Citeste
Cetatea Oradea prinde viaţă şi prin arta - Teatrul independent. Punct şi de la capăt
Asociaţia Culturală Experiment.Teatru.Clandestin. (E.T.C.) s-a înfiinţat în anul 2004, când doi asistenţi universitari, Sebastian Bărbălan şi Nora Chiriac, au încercat să introducă în Oradea conceptul de teatru independent de cercetare. E.T.C. a obţinut în scurt timp un spaţiu în Cetatea din Oradea, spaţiu de care au beneficiat şi studenţii de la actorie, pentru care nu erau disponibile aproape niciodată săli.
- 23 Martie 2016
- Citeste
De şase ani, aduce primăvara la Filarmonica din Oradea - Ciprian Marinescu: „Pentru mine, muzica e ca o vacanţă”
Absolvent al Liceului de Muzică George Enescu şi al Conservatorului bucureştean cu acelaşi nume, Ciprian Marinescu a plecat din România, la 27 de ani, într-o vacanţă. A fost o vacanţă petrecută în Japonia, din care nu s-a mai întors pe meleaguri natale decât în scurte vizite, în cadrul unor proiecte muzicale.
- 22 Martie 2016
- Citeste
Poeţi, muzicieni şi actori în evenimente inedite - Ziua Internaţională a Poeziei
- 22 Martie 2016
- Citeste
De azi, la Filarmonica Oradea - Începe Festivalul primăverii
Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Primăverii debutează astăzi, la Filarmonica de Stat. Ca în fiecare an, dirijorul Ciprian Marinescu, în virtutea bunei colaborări pe care o are cu instituţia orădeană, va aduce în Oradea un program festivalier surprinzător şi va prezenta melomanilor cei mai buni solişti japonezi din tânăra generaţie de studenţi şi absolvenţi.
- 21 Martie 2016
- Citeste
Bursa International Balkan Countries Theater Festival - „Seara de Ajun” în festival
Spectacolul „Seara de Ajun” al trupei Iosif Vulcan s-a bucurat de recunoaştere de la primele reprezentaţii, fiind nominalizat pentru „Cel mai bun spectacol în cadrul FTS Oradea 2015” şi invitat ulterior în două festivaluri naţionale din ţară.
- 21 Martie 2016
- Citeste
Elevii și profesorii de la „Francisc Hubic” în concert - Dialog artistic la Filarmonică
Filarmonica de Stat din Oradea a fost vineri, de la ora 18.00, gazda unui dialog artistic între Școala de Arte Francisc Hubic din Oradea și Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca.
- 20 Martie 2016
- Citeste
Sonete lansate la Biblioteca Judeţeană de V. T. Capriş - "Scrisori din temniţă”
Joi seara, în Amfiteatrul Bibliotecii Judeţene Bihor, Uniunea Femeilor Bihor (UFB) a organizat lansarea a două volume de sonete, "Scrisori din temniţă”, semnate de poetul orădean Virgil-Teodorescu Capriş.
- 18 Martie 2016
- Citeste