Firmele mici și mijlocii (IMM) din Romania se vor putea înscrie, începând de astăzi, în Programul Comerţ 2018, prin care vor putea obţine, în anumite condiţii, fonduri nerambursabile de până la 250.000 de lei (54.000 de euro) fiecare, de la bugetul de stat.
Economie
ANAF: Precizări privind regimul fiscal al cheltuielilor de protocol
Agenţia Naţională de Administare Fiscală (ANAF) reaminteşte contribuabililor că, potrivit legii, cheltuielile de protocol reprezintă cheltuielile efectuate de societăți în relație cu diverși parteneri de afaceri.
- 19 August 2018
- Citeste
AFIR: La depunerea cererii de finanţare - Cazierul judiciar - fără infracţiuni economice
Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) reaminteşte solicitanţilor faptul că în Cazierul judiciar al reprezentantului legal nu trebuie să apară infracţiuni de natură economică sau cu implicaţii economice, acestea fiind cele care afectează patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, publice ori private.
- 16 August 2018
- Citeste
Pentru crescătorii de ovine - Termen limită pentru obţinerea subvenţiei
Ajutoarele de minimis se plătesc beneficiarilor, într-o singură tranşă anuală aferentă anului de cerere, valoarea subvenției care se acordă beneficiarilor fiind de 1leu/kg lână comercializată.
- 13 August 2018
- Citeste
ANAF: Pentru persoanele fizice - Completarea Registrului de evidenţă fiscală
Registrul de evidenţă fiscală are ca scop înscrierea informaţiilor care stau la baza determinării venitului net anual/pierderii nete anuale cuprins/cuprinse în Declaraţia privind venitul realizat din România.
- 12 August 2018
- Citeste
AFIR: Depozitarea gunoiului de grajd – Numai cu respectarea Codului de bune practici agricole
Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) reamintește faptul că depozitarea gunoiului de grajd provenit din exploataţiile agricole se face în sistem individual și sau comunal.
- 09 August 2018
- Citeste
AFIR: Condiţii de finanţare pentru PNDR 2020 - Procesarea produselor agricole
Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat deschiderea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare a investiţiilor pentru procesarea produselor agricole la nivel naţional, în perioada 3 august 2018 – 31 ianuarie 2019.
- 07 August 2018
- Citeste
APIA: Au început plăţile pentru crescătorii de animale
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, din data de 2 august, Centrele judeţene APIA au început plăţile ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale, aferente lunii mai 2018.
- 06 August 2018
- Citeste
CJAPIA Bihor: Programul naţional Apicol - În Bihor au fost depuse 95 de cereri
Potrivit prevederilor Hotărârii nr.307/2018 pentru modificarea şi completarea HG nr.443/2017 privind aprobarea Programului Naţional Apicol pentru perioada 2017-2019, valoarea totală a sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este de 99,34 milioane de lei.
- 05 August 2018
- Citeste
CJAPIA Bihor: Programul naţional Apicol - În Bihor au fost depuse 95 de cereri
Potrivit prevederilor Hotărârii nr.307/2018 pentru modificarea şi completarea HG nr.443/2017 privind aprobarea Programului Naţional Apicol pentru perioada 2017-2019, valoarea totală a sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este de 99,34 milioane de lei.
- 02 August 2018
- Citeste


