3.000 de elevi de gimnaziu din toată țara vor avea posibilitatea, și anul acesta, să descopere lumea finanțelor, prin intermediul proiectului „Sensul banilor”. Din Bihor sunt înscrise 4 școli, 5 profesori și 120 de elevi.

3.000 de elevi de gimnaziu din toată țara vor avea posibilitatea, și anul acesta, să descopere lumea finanțelor, prin intermediul proiectului „Sensul banilor”. Din Bihor sunt înscrise 4 școli, 5 profesori și 120 de elevi.
288 de elevi din toată țara, dar și din Republica Moldova, au participat la concursul online de eseuri istorice, cu tema „24 ianuarie din perspectiva mea istorică”. Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal a anunțat marți, 7 februarie, câștigătorii proiectului.
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop dr. Vasile Coman” aniversează, în acest an, centenarul învățământului superior teologic ortodox orădean. Cu această ocazie, a fost organizată o Sfânta Liturghie Arhierească și un colocviu în Aula Magna a Universității din Oradea.
Patronul spiritual al Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” a fost comemorat vineri, 3 februarie, de către elevi și cadre didactice. Într-o atmosferă caldă, dar și competitivă, 31 de echipe s-au întrecut, pe parcursul a două ore, în Sala festivă a școlii într-un concurs cu tema Iuliu Maniu - viața și activitatea.
În anul 1964, poetul spaniol Llorenç Vidal Vidal instituia ziua de 30 Ianuarie ca Ziua școlară a nonviolenței și a păcii, aceasta mai fiind cunoscută și ca Ziua Internațională a Nonviolenței și Păcii.
Persoanele pasionate de istoria internațională financiar-bancară sunt invitate să se înscrie, până pe 15 martie 2023, la simpozionul „Muncă, bani, bănci, cultură și politică (secolul XVIII – secolul XX/XXI)”.
La Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei proiectele prind, din nou, viață încă de la începutul noului an, iar „Nepoții Moțului” vor avea parte de primul flux de mobilitate, în Spania, în cadrul programului Erasmus+.
Festivitatea de deschidere a manifestărilor dedicate Anului Centenar al învățământului teologic ortodox academic din Oradea (1923-2023) va avea loc azi, 30 ianuarie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, episcopul Oradiei.
Rotarienii orădeni au achiziționat două table smart și un video-proiector pentru Școala Gimnazială „Aurel Pop” din Oșorhei.
Anul trecut s-a încheiat cu speranțe mari pentru Școala Gimnazială „Iosif Vulcan” din Holod. Aceasta a demarat proiectul „Școala rurală, șansa unei meserii de viitor”, prin intermediul căruia vrea să scadă absenteismul, să crească rata de absolvire a examenelor naționale și să crească numărul elevilor care au acces și folosesc tehnologii moderne.