Fundaţia Comunitară Oradea a lansat cea de-a IX-a ediție a „Bursei Talentelor”, un program prin care fundația susține dezvoltarea de proiecte cu impact în comunitatea bihoreană, oferind sprijin financiar și mentorare în implementarea unor idei bune.
Social
Vineri, 14 octombrie, la Arena Antonio Alexe - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță o nouă bursă pentru cei care se află în căutarea unui loc de muncă. De această dată, ofertele sunt pentru tinerii absolvenți.
- 10 Octombrie 2022
- Citeste
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Seniorii din comunitate au petrecut - O zi minunată și relaxantă
An de an, luna octombrie este dedicată persoanelor vârstnice. Devenită deja o frumoasă tradiție, într-un anotimp care reprezintă atât de sugestiv vârsta a treia, sărbătorirea Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice se află sub semnul atenției, respectului și al recunoștinței îndreptate către cei care ne sunt părinți și bunici.
- 10 Octombrie 2022
- Citeste
În sprijinul copiilor cu CES - Metode noi de predare și terapie
Hotelul Maxim din Oradea a găzduit marți, 4 octombrie, conferința de finalizare și diseminare a rezultatelor proiectelor Erasmus+, „I am Unique” și „All together”, derulate de CSEI „Cristal” Oradea, în perioada 2019-2021.
- 06 Octombrie 2022
- Citeste
Până la sfârşitul anului în toate apartamentele din blocuri - Trebuie montate repartitoare
Până la sfârşitul anului, în toate apartamentele din blocuri trebuie montate contoare și repartitoare de costuri pentru energia termică, potrivit unei OUG publicate vineri, 30 septembrie, în Monitorul Oficial.
- 05 Octombrie 2022
- Citeste
S-a încheiat sesiunea de depunere a dosarelor - Închirierea locuințelor sociale
Direcția de Asistență Socială Oradea anunță, printr-un comunicat de presă, că s-a încheiat sesiunea anuală de depunere a dosarelor pentru solicitarea locuințelor sociale, în vederea închirierii.
- 03 Octombrie 2022
- Citeste
Până în 5 octombrie, la Teatru - Donează jucării de pluş
Orădenii care au jucării de pluş pe care nu le mai folosesc le pot dona până în data de 5 octombrie, la Teatrul Regina Maria, la poartă (intrarea laterală din dreapta). Acestea vor fi utilizate în cea mai nouă premieră a Trupei Iosif Vulcan.
- 29 Septembrie 2022
- Citeste
La sediul DAS Oradea - Întâlnire de lucru
Direcţia de Asistenţă Socială Oradea a fost luni, 26 septembrie, gazda consfătuirilor pedagogice ale cadrelor didactice care își desfășoară activitatea în creșele din județul Bihor.
- 27 Septembrie 2022
- Citeste
Studiu realizat în perioada aprilie - august 2022 - Risipa alimentară, la cote mari
73% dintre patronii și administratorii de localuri declară că se confruntă cu risipa alimentară, iar 55% au implementat deja măsuri pentru a o reduce. Jumătate dintre operatori aruncă zilnic între 1-5% din mâncarea produsă, iar 20% aruncă între 5-15%, conform unui studiu realizat anul acesta.
- 26 Septembrie 2022
- Citeste
Luna viitoare - O nouă ediție a Școlii Mamei
Viitoarele mămici și viitorii tătici sunt așteptați, începând din 3 octombrie, la cursuri gratuite despre îngrijirea micuților, în cadrul celei de-a 22-a ediții a Școlii Mamei.
- 26 Septembrie 2022
- Citeste
Crişana Digitală


