După unirea Transilvaniei cu România, guvernul ungar a lansat un apel către toţi funcţionarii unguri din Transilvania să-şi părăsească posturile şi să meargă în Ungaria, sub ameninţarea că atunci când armata ungurească va recupera Ardealul vor fi destituiţi.

Generaţia care iese din scenă a fost martora celor mai rapide, aprige şi dezamăgitoare iluzii socio-politice şi economice din istorie. Toate au promis paradisul. La început de secol XX au apărut mişcările de tip nazisto-fascist şi comunismul. Ele au apărut şi ca urmare a eşecului democraţiei capitaliste în sensul ei clasic.

Politica de maghiarizare prin violenţă a atins apogeul sub guvernarea baroului Dezider Banffi (1895-1899), când erau trimişi în puşcărie toţi românii care îndrăzneau să ceară aplicarea legii naţionalităţilor, rămasă doar pe hârtie, în timp ce în străinătate nu se sfia să ducă o propagandă care să le creeze o faimă de "campioni ai libertăţilor".

Exista (şi încă există) în sufletul ungurului o ură diabolică împotriva elementului românesc din Ardeal, ură care nu-şi avea nicio justificare, deoarece cel se se afla în postura de asupritor era ungurul şi nu românul, care era cel asuprit.

Vara cu insinuări de toamnă este anotimpul tranzitoriu propice pentru conturarea viziunilor pe termen mai îndepărtat. Preşedintele Băsescu o ştie. Cel mai bun cadru: lângă ape.

Smogul risipit de încăierările băieţilor agresivi din Londra a provocat la noi o seamă de pămătufuri mintoase, la analize care de care mai ceţoase. Interesant, dincolo de evenimentele respective, un anumit respect umil al dătătorilor cu părerea faţă de vuietul Londrei.

După Răscoala de la Bobâlna din anul 1437, ungurii, saşii şi secuii au încheiat faimoasa alianţă "Unio trium Nationum, cu scopul de a stăvili tot mai multele revolte ale românilor. A urmat "Pactul celor patru religii" (catolică, lutherană, calvină, unitariană), care au fost decretate religii de stat în timp ce religia ortodoxă a avut un statut de "religie tolerată" cu toate că românii s-au creştinat cu multe secole înaintea ungurilor.

Transilvania devine principat autonom, cu principi ardeleni, dar trecuţi la calvinism, astfel că persecuţiile nu numai că n-au încetat, ci s-au înteţit, ceea ce a făcut ca să apară mari fisuri în masa românească din secuime, iar ponderea românilor în totalul populaţiei acestei regiuni a scăzut la 5%.

Ungaria "Mare" nu a existat niciodată decât în minţile înfierbântate ale celor ce confundau o realitate istorică cu o himeră, deoarece ea nu este rezultatul unui proces evolutiv îndelungat, ci este rezultatul artifical al unei decizii birocratice luate în 1867 în urma unor aranjamente de culise.