Bomba săptămânii, premierul scos la soare de coaliția pro-europeană, omul pe care l-au vrut la Palatul Victoria toți candidații aflați de „partea bună a istoriei”, plus câțiva dintre cei mai rasați intelectuali ai țării, salvatorul patriei, mă înțelegi, ex-președintele interimar Ilie Bolojan, nu mai vrea să fie prim-ministru!

Un IT-ist român sub 30 de ani, om cu facultate și apoi serviciu în Anglia, îmi trimite un titlu dintr-un ziar recent: „Marian Vanghelie a scăpat definitiv de condamnarea pentru mită de 30 milioane euro. Faptele s-au prescris”. Știam. Fostul primar fusese condamnat în primă instanță, iar apelul n-a mai apucat să se judece. Instanțele au tras cu grijă de timp, ca să se împlinească termenul și inculpatul condamnat nedefinitiv să nu mai fie împiedicat să-și vadă de viață după bunul plac. Cazurile similare sunt nenumărate.

E disperare și se vede că e mare. Statul a ajuns la fundul sacului, ba a și ros din pânza lui. Se sparge buba și, ia ghiciți!, iar suntem chemați să plătim noi pentru prostia și mârșăvia lor.

OK, avem președinte. Mai trebuie să avem „puțintică răbdare”, lucrurile nu se schimbă de pe azi pe mâine și, după cum știm, sistemul este extrem de rezistent la orice „resetare”. Acum, în fruntea țării sunt doi oameni politici ce par foarte hotărâți să schimbe lucrurile, Dan și Bolojan, numa` să nu-i „învingă și pe ei sistemul”.

Depunerea jurământului de către Preşedintele Nicuşor Dan încheie cea mai dramatică dintre crizele politice din România de după 2007. O dată cu validarea alegerii sale, republica se poate angaja, timid, pe un drum al reconstrucţiei.

V-a mai venit inima la loc? Hai, spuneți sincer! Că iar ne-a trecut glonțul pe lângă ureche. Da` și când ne-o nimeri... Încă o dată politicienii români ar trebui să-și aducă aminte de proverbul cu urciorul care „nu merge de prea multe ori la apă”.

Teodosie, acest Mega, dar episcop, din celălalt capăt al țării, se vrea patriarh, asta cât mai curând și, dacă nu sub oblăduirea Constantinopolului, merge și cu Moscova. Ierarhul MAGA s-a văzut recent cu ambasadorul rus la București. Mai de curând, săptămâna trecută, în plină campanie, episcopul a mobilizat un impresionant sobor pentru sfințirea sediului AUR de la Constanța, eveniment la care s-a deplasat personal. Ca-n alte vremuri, riscăm ca Dobrogea să treacă la ruși, măcar din punct de vedere canonic.

Iuliu Maniu nu a fost un salvator mesianic, iar tenacitatea curajului său a fost dublată de politeţea intransigentă a unui gentleman ce refuză  invectiva. În secolul rătăcirilor, Iuliu Maniu a ilustrat, până in clipa sacrificiului său, o idee despre politica la scară umană: demnitatea individului şi libertatea au fost valorile pe care nu le-a abandonat, niciodată.

Ce-o fi știut, ce nu, președintele interimar e greu de spus, însă e curios peste poate că, în dimineața scrutinului prezidențial, Ilie Bolojan ne-a anunțat că „Vremurile bune s-au terminat”.

Rabla politică șifonată iremediabil în tamponările cu electoratul de anul trecut și acum, la început de luna mai, se clatină pe drum cu luminile de avarie pornite. Interimatul și incertitudinea sunt cuvintele care ne conturează viitorul. Gloaba suveranistă din bula tik-tokistă a înfulecat o tavă cu jăratec, s-a dat peste cap de trei ori la urne și s-a transformat într-un armăsar nărăvaș.