Primele contracte de locuinţe sau demisia de onoare?! În primăvara acestui an, preşedintele CJ a pus "gaj" propria demisie în schimbul realizării a 4.000 de apartamente reuşind, în acest fel, să câştige un capital de imagine important, în câteva zile în
Controverse
Dosarul "Vinalcool"
"Secretul lui Bachus" va fi descifrat de procurori Soarta lui Radu Semcu, demis din funcţia de director al SC Vinalcool SA Bihor, marţi, în urma Adunării Generale a Acţionarilor, se află acum în mâinile Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), car
- 22 Decembrie 2005
- Citeste
Bolojan, cu "B" de la Bihor
Prima rundă a examenului de atestare pe post a prefecţilor şi subprefecţilor a avut loc, ieri, la sediul Institutului Naţional de Administraţie (INA). Corectarea lucrărilor a început chiar de ieri, astfel încât, în cursul zilei de astăzi, să fie făcute pub
- 21 Decembrie 2005
- Citeste
Cinematografele, dorite şi de Primăria Oradea
După o încercare eşuată a consilierilor judeţeni, care s-au trezit peste noapte că nu ar strica să preia fostele cinemaografe din judeţ, executivul orădean pare să fie animat de aceleaşi ambiţii. Pentru ultima şedinţă din acest an, municipalitatea
- 19 Decembrie 2005
- Citeste
România, trezeşte-te!
Autonomia Transilvaniei, sub "umbra bradului de argint"... UDMR a sărbătorit 16 ani de la înfiinţare acordând, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Târgu-Mureş, distincţia "Bradul de argint" unui număr de 27 de personalităţi ale for
- 19 Decembrie 2005
- Citeste
Pentru că fosta patroană şi-a luat tălpăşiţa, 12 mame riscă să piardă indemnizaţia pentru creşterea copilului
Pentru că fosta patroana şi-a luat tălpăşiţa, 12 mame riscă să piardă indemnizaţia pentru creşterea copilului Patroana fabricii de încălţăminte Almarion, din Oradea, Niculina Aldea, a ajuns să fugă de foştii angajaţi cărora le datore
- 17 Decembrie 2005
- Citeste
De ce a fost "externată" conducerea Spitalului Clinic Judeţean?
Ieri după-amiază, prin două ordine al ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, deciziile de demitere a Comitetului Director şi a Consiliului de Adminisitraţie a Spitalului Clinic Judeţean Oradea, conţinând motivele pentru care ministrul a luat decizia desti
- 16 Decembrie 2005
- Citeste
Preşedintele-jucător, un an de meciuri câştigate adesea prin faulturi
De la "Să trăiţi bine!" la... "Mai trăiţi?" Deşi statutul său îi impune echidistanţă politică, preşedintele Traian Băsescu a reuşit cu greu să-şi onoreze rolul de mediator între forţele politice. Este de notorietate faptul că democraţi
- 12 Decembrie 2005
- Citeste
Autorii jafului din Farmacia nr.58, în duba poliţiei
Poliţiştii bihoreni i-au identificat pe autorii jafului comis la sfârşitul lunii iulie la Farmacia nr. 58 din Oradea, aparţind Sanifarm, când din casa de marcat au fost furaţi peste 11 milioane de lei. Una dintre farmaciste a fost agresată, în timp ce încerca s
- 08 Decembrie 2005
- Citeste
Dascălii UDMR şi restul lumii
La plăcinte înainte, la război înapoi?! În timp ce majoritatea cadrelor didactice sunt în grevă generală, în două unităţi de învăţământ bihorene cu predare în limba maghiară cei care au aderat la această formă de protest pot fi num
- 11 Noiembrie 2005
- Citeste