Scandalul bileţelului a degenerat în cel al suspendării. Din acuzator, Traian Băsescu a devenit nu doar acuzat, ci o adevărată ţintă a focurilor concertate ale mai tuturor actorilor politici. După ani la rândul în care a tunat şi-a fulgerat în stânga
Controverse
Electoratul paternalist - miza atacului lui Băsescu
Afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa lui Ion Iliescu, la TVR, în prime-time, relevă unele dintre motivaţiile probabile ale acţiunii sale: identificarea lui Iliescu - şi nu a PSD - ca principal adversar, concomitent cu debutul luptei pentru electoratul fostul
- 25 Ianuarie 2007
- Citeste
Enoriaşii lui Tokes au tras poarta după ei
Iuţeala de mână a politicii "paşilor mărunţi" Peste 70 de reformaţi orădeni, în frunte cu episcopul Tokes Laszlo, nemulţumiţi de soluţia dată de Curtea de Apel în dosarul terenului după care jinduiesc de ani buni, au decis să sfideze legile române
- 22 Ianuarie 2007
- Citeste
Vacanţa Preşedintelui
Unul din cei mai aspri examinatori din mediul universitar orădean a fost mai mult decât indulgent cu un student nepregătit, care, la examenul de Drept constituţional, fiind întrebat suplimentar despre "Vacanţa Preşedintelui", a răspuns fără să clipească, cu o
- 19 Ianuarie 2007
- Citeste
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la bilanţ
În perioada 15 ianuarie - 2 februarie, cele 14 parchete de pe lângă curţile de apel din ţară îşi vor prezenta rapoartele de activitate pe anul trecut, iar procurorul general al României, Codruţa Kovesi, urmează să participe la unele dintre aceste şedinţe.
- 16 Ianuarie 2007
- Citeste
Dragă redacţie,
Obişnuiesc, de-o lungă vreme, să colind grădinile "Crişanei" şi să gust din fructele miraculoase ale cuvântului ei. De câteva ori am trecut pragul sfielii şi m-am adresat dumneavoastră cu câte ceva. O întâmplare recentă mi-a dat imbold să îndr
- 13 Ianuarie 2007
- Citeste
Exerciţii de stil
SOCIETATEA IDEALĂ VS SOCIETATEA REALĂ Merg pe stradă. Azi sunt fericită. Şi văd copii fericiţi. Văd femei fericite. Mai văd şi mame fericite ţinând de mână fetiţe fericite. Am traversat strada. Şi aici sunt taţi fericiţi care ţin de m
- 13 Ianuarie 2007
- Citeste
Sondajul şi... etajul
De fiecare dată când se dă publicităţii câte o făcătură botezată "sondaj", orice om de bun simţ nu-şi poată reprima o întrebare de tipul: "Sunt românii oare atât de masochişti, să-i mai susţină spre a ajunge la putere tot pe aceia c
- 08 Ianuarie 2007
- Citeste
Cum vă place?
MODERNIZAREA Trăim într-o lume care are nevoie de schimbare, care trebuie să-şi arunce ancora în modernism pentru a mai putea funcţiona. Trăiesc cu convingerea că secolul XXI e al tinerilor, că numai ei ne pot ajuta să intrăm cu capul sus pe poarta sc
- 06 Ianuarie 2007
- Citeste
Ioan Lascău, trimis în judecată pentru trafic de influenţă
Fostul director general adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, Ioan Lascău, a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie, pentru trafic de influenţă. Conform unui comunicat emis vineri de Direcţia Naţională Anticorupţie, d
- 23 Decembrie 2006
- Citeste
Crişana Digitală


