Fermierii care vor aplica din 2017 regimul special vor fi înscriși într-un registru distinct, în acest scop contribuabilii având obligaţia depunerii la Fisc a unei notificări privind aplicarea regimului special. Înscrierea în Registrul agricultorilor se va face până la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. registru distinct, care va fi publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
