Între chin şi amin este un film independent realizat de Toma Enache, în care sunt prezentate cutremurătoarele torturi de la Pitești. Premiera va avea loc în prezența regizorului Toma Enache alături de membri ai distribuției filmului, pe data de 11 decembrie 2019, începând cu ora 19.00, la Sinagoga Neologă Sion. Filmul care prezintă una dintre paginile pătate cu sânge ale României îi are în rolurile principale pe Ana Pârvu, Vali V. Popescu, Kira Hagi și Constantin Cotimanis.
Eveniment
Educaţia în România, la cel mai slab punctaj din ultimii 9 ani - Şcoala de analfabeţi
România este într-un declin tot mai accentuat la capitolul educaţie, conform rezultatelor testelor PISA 2018. Scorul obţinut e în scădere faţă de anii 2012 şi 2015 la toate cele trei domenii examinate, citire, matematică, ştiinţe, procentul naţional de analfabetism funcţional fiind, în medie, de 44%. Performanţele au fost măsurate pe șase niveluri, unde nivelul 2 este considerat nivelul de bază necesar a fi atins de tinerii aflați spre finalul învățământului obligatoriu.
- 03 Decembrie 2019
- Citeste
Patru weekenduri de distracție - A început Târgul de Crăciun
Ploaie măruntă, aglomerație, cozi, miros de mâncare și vin fiert, copii fericiți și o roată mare care lumina întreg târgul, fără să se miște însă. Cam asta a fost atmosfera vineri, după ora 18.00, oră la care s-au aprins oficial luminile în tot orașul.
- 01 Decembrie 2019
- Citeste
Ziua Națională a României - Marea Unire, sărbătorită cu fast
Ca și în ceilalți ani, Ziua Națională a României a fost sărbătorită la Oradea cu discursuri, depuneri de coroane, paradă militară și... fasole cu ciolan. Cea mai populară, chiar și decât fasolea cu ciolan, a fost parada militară unde în jur de 5.000 de orădeni s-au adunat să admire defilarea. În Oradea, Ziua Naţională a României s-a ținut atât în Parcul 1 Decembrie, cât și în Centrul Civic.
- 01 Decembrie 2019
- Citeste
Liceul de Arte - Festival și baloane colorate de Ziua Națională
Muzică, concurs și baloane tricolore, așa au serbat Ziua Națională elevii și profesorii de la Liceul de Arte din Oradea. Joi, în sala festivă a școlii, s-a desfășurat „Festivalul de muzică românească” cultă iar vineri, cu ocazia Zile Naționale, s-a desfășurat un concurs culinar și un moment muzical finalizat cu lansare de baloane tricolore. Aflat la cea de-a a IV-a ediție, „Festivalul de muzică românească” a fost un real succes. Au participat peste 85 de elevi, concursul fiind împărțit pe 5 categorii de instrumente.
- 01 Decembrie 2019
- Citeste
Târgul de Crăciun a fost inaugurat - S-au aprins luminile de Sărbători
Orădenii s-au adunat lângă bradul de Crăciun din Piața Unirii să asiste la aprinderea luminilor de sărbători, programată pentru ora 18.00. Luminile s-au aprins în toată zona centrală, începând din perimetrul desfășurării Târgului de Crăciun, clădirea Primăriei Oradea, Podul Sf. Ladislau, Piața Ferdinand și strada Republicii, şi apoi în tot oraşul.
- 29 Noiembrie 2019
- Citeste
Istoricul Ioan Bolovan - Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea
Moment important pentru istoricii de la Universitatea din Oradea. Ieri, de la ora 12.00, în Aula Magna, academicianul, istoricul și cercetătorul Ioan Bolovan a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea. Titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea a fost acordat la propunerea CSUD.
- 28 Noiembrie 2019
- Citeste
Consiliul Local Oradea - Olimpicii orădeni au fost premiaţi
Municipalitatea orădeană i-a premiat ieri pe elevii care au obţinut rezultate bune la olimpiadele şcolare, precum şi pe profesorii care i-au îndrumat. Festivitatea a avut loc în deschiderea şedinţei Consiliului Local Oradea. Primăria Oradea a premiat 70 de olimpici din unitățile de învățământ din municipiu care au obținut rezultate deosebite (premiul I, II, III și mențiune) în anul școlar 2018-2019 la olimpiadele naționale.
- 28 Noiembrie 2019
- Citeste
Începând de astăzi, în Piața Unirii - Târgul de Crăciun Oradea
Începând de astăzi, 29 noiembrie, și până în 26 decembrie, în Piața Unirii, orădenii se vor putea bucura de frumusețea și magia Sărbătorilor de iarnă, de colinde, bunătăți de iarnă, concerte și întâlniri cu Moș Crăciun.
- 28 Noiembrie 2019
- Citeste
Manifestare dedicată Zilei Naționale la Universitatea din Oradea - O zi de sărbătoare
Ieri, la Universitatea din Oradea, în Aula Magna, a avut loc o manifestare dedicată Zilei Naționale a României. Programul artistic a fost susținut de Ansamblul Folcloric al Facultății de Arte, coordonat de conf. univ. dr. Oana Lianu. Două persoane marcante ale Departamentului de Istorie au ținut să-și împărtășească cunoștințele pe diferite teme în legătură cu acest moment.
- 28 Noiembrie 2019
- Citeste


