Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai iubite sărbători din cursul anului bisericesc, datorită înaltei cinstiri de care se bucură Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, în poporul român.
Religie
Mii de pelerini la hramul Mănăstirii Izbuc
Joi, 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, mii de credincioși, din toată țara și chiar de peste hotare, s-au ostenit să vină în pelerinaj la Mănăstirea Izbuc, numărul acestora fiind tot mai mare de la un an la altul.
- 16 August 2019
- Citeste
Joi, 15 august - Adormirea Maicii Domnului
Biserica prăznuieşte joi, 15 august, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută ca Sfânta Maria Mare, sărbătoare pregătită printr-un post de două săptămâni, al treilea din acest an, după postul Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
- 13 August 2019
- Citeste
De Sfântă Marie - Toate drumurile duc la Izbuc!
Ziua de prăznuire a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 15 august, transformă Mănăstirea Izbuc într-un loc de pelerinaj special, un loc al comuniunii de rugăciune pentru mii de credincioşi ortodocşi din Bihor, din alte colţuri ale ţării, dar și din străinătate.
- 12 August 2019
- Citeste
Azi, 6 august - Schimbarea la Faţă a Domnului
Biserica prăznuieşte azi, 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoare ce ne amintește de momentul în care Mântuitorul Şi-a schimbat în mod minunat chipul, pe muntele Taborului, în prezenţa a trei dintre ucenicii Săi, Petru, Ioan şi Iacov.
- 05 August 2019
- Citeste
Mănăstirea Izbuc - Praznicul Schimbarea la faţă
Marți, 6 august, de Praznicul Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos, mii de pelerini sunt așteptați să ia parte la hramul Mănăstirii Izbuc.
- 02 August 2019
- Citeste
Taina Sfântului Maslu la Schitul Vârtop
Sâmbătă, 20 iulie, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie, la Schitul Vârtop, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va oficia Taina Sfântului Maslu!
- 17 Iulie 2019
- Citeste
„Împreună, să ne cunoaştem tradiţia şi valorile creştine” - Tabere de creație religioasă
Cea de-a XII-a ediţie a taberelor de creaţie religioasă intitulate generic „Împreună, să ne cunoaştem tradiţia şi valorile creştine” s-a desfășurat în Eparhia Oradiei, în perioada 1-6 iulie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, episcopul Oradiei.
- 10 Iulie 2019
- Citeste
Proiect legislativ pentru data de 16 august - Ziua comemorării martirilor Brâncoveni
Deputatul PNL Daniel Gheorghe a depus un proiect de lege la Senat prin care 16 august să fie declarată ziua de comemorare a martirilor Brâncoveni. În acest sens, Parlamentul, Guvernul, Arcul de Triumf și Palatul Mogoșoaia vor fi luminate în roșu, între orele 20.00 și 24.00.
- 07 Iulie 2019
- Citeste
Vizita Eminenţei Sale Papa Francisc în România - O punte spre împăcare între bisericile noastre creștine
În zilele de 31 mai şi 1 şi 2 iunie, Papa Francisc a făcut o vizită diplomatică, pastorală şi ecumenică în România, ca să propună creştinilor, în primul rând, dar nu numai acestora, pocăinţă, iertare, unitate. Înainte de a exprima câteva păreri personale despre această vizită, consider că ar fi necesare niște clarificări semantice în legătură cu unele noţiuni.
- 04 Iulie 2019
- Citeste


