În încercarea disperată de a nu avea problemele lor de adaptare şi de a nu-şi vedea copiii stigmatizaţi, românii plecaţi în străinătate încurajează generaţia care vine după ei să înveţe limba ţării care i-a oferit un trai mai bun.
![#roMânia. Exodul românilor din propria ţară - Generația care nu mai știe românește](https://crisana.ro/timthumb.php?src=/media/fisiere/romania1.jpg&w=337&h=208&zc=3)
În încercarea disperată de a nu avea problemele lor de adaptare şi de a nu-şi vedea copiii stigmatizaţi, românii plecaţi în străinătate încurajează generaţia care vine după ei să înveţe limba ţării care i-a oferit un trai mai bun.
Unul dintre simbolurile Bucegilor, Crucea de pe Caraiman, are 90 de ani și de când a fost inaugurată nu a fost niciodată reabilitată. Deși mulți o văd de pe Valea Prahovei, iar alții au urcat pe munte să o vadă de aproape, puțini știu cât de greu a fost să fie ridicată, din ordinul Regelui Ferdinand I.
Simi și Ioana Crăciun, doi tineri din Bistrița-Năsăud, s-au mutat în urmă cu câțiva ani într-un refugiu, unde timpul nu se mai măsoară în ore, pentru că fac doar ceea ce le place, departe de agitație, de probleme și termene limită.
Nu este om care să ajungă în zona Cazanelor Dunării și să nu vrea să vadă Chipul lui Decebal din stâncă. Cea mai înaltă sculptură făcută în munte din Europa atrage și azi zeci de mii de turiști. Oamenii vin, își fac poze și pleacă. Puțin știu însă că obiectivul este departe de a fi terminat.
Mihai Lupu, fiul lui Petrache Lupu, un cioban care spunea că i s-a arătat Dumnezeu, povestește cum Gigi Becali i-a promis, în urmă cu opt ani, cinci oi, dar nici până azi nu s-a întors cu ele.
Un singur pelerinaj la Sfântul Munte Athos este insuficient pentru a realiza cu adevărat ceea ce se întâmplă acolo. Este ca și cum ai zbura peste niște înălțimi amețitoare fără a desluși bine văile cu apele repezi și limpezi ce șerpuiesc dedesubt sau peșterile cu comorile nenumărate ale stalagmitelor, stalactitelor ori florilor de mină.
Tinerii spartani erau disciplinați, răbdurii, reținuți, laconici, extrem de cumpătați. Ei erau în posesiunea totală a statului-cetate și nu a părinților lor biologici.
Pătrundem în cetatea mânăstirii Esfigmenu cu un sentiment irepresibil de adânc și împărtășit respect. Steagurile negre și uriașe care se văd de departe cum flutură la înălțimea turnurilor dispuse și în partea de nord, bătută de Marea Egee, îmi dau sentimentul că mă duc la o înmormântare neobișnuită, parcă perpetuă. Pentru că aici în Sfântul Munte nu se nasc oameni, ci doar mor monahi de diferite vârste.
Mânăstirea spre care ne îndreptăm acum precum soldații în marș forțat este Esfigmenu. Care în limba greacă însemnă Strâmtoarea, lăcașul fiind înghesuit între munți și mare. Vedem de departe fluturând pe turnurile înalte ca de cetate, lângă steagurile galbene ale Sfântului Munte Athos şi cele negre pe care stă scris ORTODOXOS O THANATOS (Ortodoxie sau Moarte). O deviză scurtă, autoritară, inflexibilă şi care îmi aduce aminte de o alta intitulată LIBERTATE SAU MOARTE din anul 1821, anul declanșării revoluției grecesti, pentru că monahul nostru îndrumător ne spune că în mânăstirea Esfigmenu se păstrează cu venerație un rest al steagului glorios al insurecției elene.
La 6 ani, Mozart a concertat pentru prima oară în sala de conferințe a Palatului baroc al Arhiepiscopiei Salzburg-ului, din centrul vechi al orașului, Rezidenzplatz, simbol al puterii ecleziastice și al opulenței, specifice epocii sale de dominație.