Suntem îndrumați de cei trei părinți spre niște vestiare separate pentru femei și bărbați, unde ne dezbrăcăm de hainele civile și ieșim cu toții îmbrăcați în cămășile lungi și albe de pelerini candidați la grația divină a botezului. Locul de botez este identificat cu locul unde israeliții au trecut râul Iordan după 40 de ani de rătăcire prin pustiu. Vechi tradiții au asociat de asemenea acest loc cu acela unde profetul Ilie s-a ridicat spre ceruri într-un car de foc.
Dacă în întreaga lume este binecunoscută Valea Regilor din Egipt, la fel de cunoscută ar trebui să fie și Valea Pustnicilor din pustia Hozevei Țării Sfinte, vale ce se întinde de-a lungul unui canion prăpăstios și ars de secetă și pe fundul căruia abia curge pârâul Cherit.
În prima noapte petrecută la hotelul Manger Square din Betleem am dormit neîntors din cauza oboselii acumulate din noaptea de 8 spre 9 noiembrie 2022 în care am plecat din Oradea spre aeroportul din Budapesta, a zborului pe ruta Budapesta-Tel Aviv, a preluării bagajelor pe aeroportul din Tel Aviv, a vizitelor din biserica din Lodd și din lăcașurilor sfinte din Ierusalim și Betleem.
Hotelul din Betleem în care adăstăm se numește Manger Square Hotel și numele lui nu provine de la verbul franțuzesc manger (a mânca), ci de la numele pieții și al străzii cu acest nume și care duce direct în centrul orașului.
Șoferul arab Hameed se bucură ca un copil de revederea pelerinilor români, mai ales că îi vede obosiți, abia așteptând să se așeze în scaunele autocarului pe care îl va conduce către Betleem, situat în sudul Ierusalimului cam la aceeași altitudine și la o distanță doar de vreo 10-11 kilometri. Betleem apare în colindele românești ca fiind Viflaiem ori Viflaim.
Drumurile prin Ierusalim urcă și coboară, precum sunt și drumurile noastre în viața cea de toate zilele, când spre înălțare spirituală, când spre cădere în păcat. Pe aceste drumuri pietruite și înguste șerpuind între ziduri înalte, întâlnim, spre bucuria noastră, foarte mulți pelerini români, dar și pelerini din toate colțurile pământului.
Zidul Plângerii (în arabă Hait al-Buraq) este locul cel mai sfânt al evreilor și nu Sfântul Mormânt al lui Iisus Hristos, un lucru ce ar părea de mirare în ochii unui creștin european sau din altă parte a lumi.
Drumul spre Ierusalim (Ierușalaim in limba ebraică, Hyerosolima, în limba latină), nu poate fi decât un drum care urcă spre cer. Capitala religioasă a celei mai mari părți lumii acesteia nu poate fi decât pe un munte, pentru că muntele prin însăși definiția și materialitatea sa este mai aproape de dumnezeire.
În timpul zborului peste Mediterana am admirat colonadele înalte de nori, pe cât de minunate, pe atât de efemere, precum frumusețea însăși, dar acum este momentul să coborâm cu picioarele (roțile) pe pământ.
Iată-mă, deci, în aeronava care se va înălța în curând spre ceruri de pe aeroportul din Budapesta spre Țara Sfântă, fără să fi bănuit vreodată că pasagerul din dreapta face parte din trecutul meu de jurnalist. Uimit peste măsură că vecinul Marius Craivan a fost la mineriada din septembrie 1991, mă pregăteam să-l întreb cum a venit în Capitală și ce isprăvi a făcut el pe acolo. Marius însă mă face atent și îmi spune să mă uit în fața noastră.
