Suntem în orașul Nazaret, orașul copilăriei lui Iisus, orașul care îi dă și renumele de Nazarineanul în inscripția defăimătoare I.N.R.I. (Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor) pusă în batjocură pe crucea Sa pe muntele Golgota de către soldații Romei și-mi stăruie mereu în minte faptul că despre acest interval de timp, al copilăriei petrecute în Nazaret, nu se face aproape nici o referire la Domnul nostru Iisus Hristos în textele evanghelice. 

Legat de această dilemă a lipsei de informații despre copilăria lui Iisus,  țin să amintesc că există, totuși, o lucrare denumită Taina dezvăluită a celor trei zile care au fost petrecute de Iisus la templu, aparținând misticului Jakob Lorber, din orașul Graz, Austria.

Am ajuns cu autocarul condus cu dibăcie de arabul Hameed până aproape de centrul orașului Nazaret. Coborâm cu toții și, îndrumați de părinții noștri, ne îndreptăm  spre biserica din care zărim deocamdată doar turla în formă sugestivă de far călăuzitor.

De îndată ce am coborât la baza muntelui Taborului și am ajuns în autocarul condus de șoferul arab Hameed, părintele Ciprian ne-a spus că ne vom îndrepta spre Cana Galileii, sat binecunoscut în mentalul colectiv al creștinilor din întreaga lume ca fiind locul primelor minuni săvârșite de Domnul nostru Iisus Hristos.

În Țara Sfântă se întâmplă în chip palpabil, nemijlocit și de netăgăduit trei dintre marile minuni ale lumii acesteia: venirea Sfintei Lumini a Învierii în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, întoarcerea apelor râului Iordan la sărbătoarea Bobotezei și pogorârea unui nor înmiresmat pe Muntele Taborului la sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului nostru  Iisus Hristos.

În memoria eroilor români, 150 de cruci de lemn au fost amplasate, sâmbătă, 8 iulie, în Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului, de către membrii unor asociaţii româneşti din întreaga ţară, după ce parcela românească, amenajată în anul 2019 de Primăria Dărmăneşti, a fost desfiinţată printr-o decizie a instanţei.

Drumul pe care-l strãbatem acum trece printr-un ținut râvnit din cele mai vechi timpuri, pentru cã el era legãtura vitalã și cordonul care unea și unește și acum Asia de Africa pe lângã Mediterana de est, astfel cã, de-a lungul istoriei, multe imperii și-au disputat cu încrâncenare acest colț de lume.

Țara Sfântă este, prin excelență, o țară a paradoxurilor de tot felul. În primul rând, aici,  competiția religioasă este acerbă, neîntreuptă și desfășurată cu fervoare zi și noapte, șapte zile pe săptămână și 24 de ore din 24, între creștinism, iudaism și islamism.

Fără îndoială, clipa supremă a pelerinajelor din Țara Sfântă este atunci când ajungi să te rogi la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos. Un loc paradoxal unde s-a amestecat acum mai bine de două mii de ani obșteasca moarte omenească cu Învierea Dumnezeiască!

Înainte de a se intra în Biserica Sfântului Mormânt se pomenește uneori şi despre dramaticul episod petrecut cu mult timp în urmă de Maria Egipteanca, o tânără care a trăit între 344- 422 d.Hr., atunci când aceasta nu a putut să intre înăuntrul sfântului lăcaș. Din ce cauză?