Am fost adânc impresionat despre un episod de demult din viața mânăstirii Iviru pe care tocmai o vizităm. Un episod la fel de emoționant și plin de învățăminte, ca o pildă a lui Iisus, un moment de grație care vorbește despre necesitatea absolută a generozității la călugării athoniți. Se spune că pe vremuri, monahii athoniți din mânăstirea Iviru, de teama foametei și pentru că aveau puține provizii, într-un an secetos, nu au mai dat, ca de obicei, pomană la bieții sărmani creștini și pelerini, deopotrivă, la mult așteptata sărbătoare a Hramului mânăstirii.

Așa după cum pe vechii egipteni îi urmărea mereu imaginea piramidelor, tot așa pe monahii athoniți și pe noi, pelerinii din Sfântul Munte Athos, ne urmărește statornic statura gigantică a piramidei vârfului Athon.

Ca la pușcărie, așa s-ar putea spune că sunt tratate persoanele cu probleme psihice la Centrul Medico-Social de Psihiatrie Nucet. Unitatea nu are licență de funcționare, pacienții sunt ținuți sub cheie, tunși ca la carceră, trăiesc în camere întunecate, cu miros puternic de urină și le sunt luați banii.

Mai avem de vizitat doar câteva mânăstiri în Sfântul Munte Athos și primim înștiințarea că, parcă în semn de consolare din partea îndrumătorului nostru, vom primi dulcea sărutare a icoanei Maicii Domnului de la Mânăstirea Filoteu, spre care ne îndreptăm acum cu microbuzul.

​Se apropie momentul emoționant al despărțirii grupului nostru de pelerini din Bihor de răbduriii monahi români din Schitul Prodromu și parcă ne simțim alungați din sânul lui Avraam. Partir c΄est mourir un peu, ar zice franțuzul.

Suntem în patria marilor învățați ai Antichității elene și în pelerinajul nostru la Sfântul Munte Athos discutăm și despre dreptul la... tihnă.

„Vatra Românească” - Filiala Bihor împreună cu reprezentanți ai Facultății de Muzică de la Universitatea din Oradea, Organizația Seniorilor PSD Bihor și a Femeilor Ortodoxe au fost invitați în ziua de 27 aprilie 2017 la o întâlnire de suflet cu frații români din Ungaria, la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula.

Se impută ades ortodoxiei noastre răsăritene că nu ar fi lucrativă, omniprezentă în lume, active, mondial-misionariste etc., precum credința catolică apuseană. Un asemenea punct de vedere nu poate fi primit, decât în anumite limite.

Săptămâna premergătoare Sărbătorii Paştelui este cunoscută în Grecia sub numele de Megali Evdomada, adică Săptămâna Mare, când, în mod tradiţional, credincioşii greci postesc după puterile lor, nu mănâncă carne, ulei sau lactate până după miezul nopţii din Sâmbătă Paştelui, după slujba de Înviere.

Părintele îndrumător ne conduce spre pangarul Schitului Prodromul unde, în sfârșit, ne putem cheltui leii noștri pe cărți, icoane, lumânări, lănțișoare și alte suveniruri. Nu este o încăpere prea mare, mi se pare chiar mai modestă decât alte pangare ale mânăstirilor pe unde am trecut, dar rafturile sunt garnisite de cărți bisericești în limba română, dar unele și în limba greacă.