Părintele îndrumător ne conduce spre pangarul Schitului Prodromul unde, în sfârșit, ne putem cheltui leii noștri pe cărți, icoane, lumânări, lănțișoare și alte suveniruri. Nu este o încăpere prea mare, mi se pare chiar mai modestă decât alte pangare ale mânăstirilor pe unde am trecut, dar rafturile sunt garnisite de cărți bisericești în limba română, dar unele și în limba greacă.
Din fericire, Sfântul Munte Athos a primit vizitele multor președinți de state ori demnitari însemnați, lucru ce nu poate decât să ne bucure, văzând în aceasta o întoarcere spre izvoarele curate și puternice ale credinței strămoșești.
Toate drumurile Sfântului Munte Athos, indicate sau nu în cvasi-necunoscuta limbă greacă, străbâtând de la un capat la altul istmul, ca niște trasoare albe, de la nord la sud, de la est spre vest, o țesătură de liane divine în stare să cuprindă tot ținutul sfânt ca pe un colet încărcat cu duh sfânt, precum un alt fel de heliu ușor...
Una dintre cele mai mari surprize ale pelerinajului nostru a fost aceea că la slujba din Biserica Schitului Românesc Prodromul m-am întâlnit cu confrații mei din Vatra Dornei cu care mă întâlnisem pe ferry-boat-ul care ne-a adus pe Sfântul Munte Athos. A fost o întâlnire neașteptată, emoționantă și plină de împărtășiri ale impresiilor trăite între grupul bihorenilor și cel al bucovinenilor. Nenumărați români vin de pe tot cuprinsul țării să se închine la icoanele din biserica schitului nostru Prodromul.
Ne simțim în Schitul românesc Prodromu ca acasă, pentru că auzim românește...
Dormitorul unde suntem cazați aici, în Schitul românesc Prodromu, are paturile suprapuse, dar condițiile sunt mult mai bune decât cele de la sihăstria Colciu. Un îndreptar pentru pelerini este afișat chiar pe ușa de intrare, unde se pot citi următoarele:
Cu recipientele încărcate cu aghiasma de la izvorul Sfântului Atanasie am coborât spre microbuz la orele înserării. Pogorâtul este mai dificil parcă decât urcușul, având în vedere că suntem mai îngreunați decât la sosirea noastră la minunatul izvor.
În această mânăstire a trăit cel mai cunoscut imnograf și compozitor bizantin, pe nume Ioan Cucuzel, născut în localitatea Dirrachia sau Dirahion în Bulgaria.
În anul 1956, când la putere era N. S. Hruşciov, a avut loc un eveniment care a zguduit întreaga lume ortodoxă – „încremenirea Zoiei”. Vom relata această minune, care s-a întâmplat în Samara (pe atunci Kuibîşev). (Vezi filmul cu subtitrare în limba română)
